În data de 18 octombrie a.c., poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 120 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 250 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate peste 30 de infracţiuni.
„Ieri, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 4 acţiuni şi s-a intervenit la 127 evenimente, dintre care 109 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor au fost sesizate 38 de infracţiuni. Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 254 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 124.540 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 27 de permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare”, transmit cei de la IPJ Iași.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
