Un bebeluş de doar şapte luni a avut nevoie de mai multe zile de îngrijire din partea cadrelor medicale din cauza unei infecţii.
“Ne bucurăm să spunem , după ore critice şi câteva zile de monitorizare continuă, că un bebeluş de 7 luni, în stare deosebit de gravă se va întoarce acasă impreuna cu mama lui bucurand prin candoare intreaga familie. Sugarul a fost admis prin transfer, sâmbătă noaptea, cu suspiciune înaltă de menigococcemie de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii„ Sf. Maria” Iaşi, acolo unde s-a adresat mama sa după ce a constatat că bebeluşul se simte din ce în ce mai rău: febră înaltă 39,3 grade Celsius, vărsături în jet iar din punct de vedere neurologic starea acesteuia fiind sever influentata. Din spusele mamei(anamneza), aceasta a observat modificări în homeostazia organismului celui mic incepand cu ziua de joi. Prezenta febră, vărsături, apetit scazut şi avea o stare adinamica. S-a adresat medicului de familie, care în lipsa altor simptome a decis monitorizarea la domiciliu . În cursul zile de vineri, vărsăturile s-au îndesit dublate de prezenta unor elemente eruptive sporadice pe abdomen şi membrele inferioare (petesia purpurice). Atunci când a fost preluat de echipa noastră medicală, prezenta privire plafonată(reacţiona cu greutate la stimuli), adinamie (miscari limitatr) şi refuza alimentatia de aproape 12 ore. Medicii specialişti de boli infecţioase l-au evaluat imediat şi au stabilit ca si stare neurologica: comă scor Glasgow 12. În cel mai scurt timp, echipa medicală s-a mobilizat in vederea realizarii a tuturor procedurile necesare, imediate care trebuiau realizate deoarece timpul se scurgea în defavoarea micuţului: puncţie lombară cu prelevare de lichid cefalorahidian, recoltare de hemoculturti, recoltare exudat atât de la copil cât şi de la mama acesteia, asigurarea aportului venos(montarea unui cateter) pentru perfuzarea copilului şi administrarea în regim de urgenţă a antibiotiticul specific acestei patologii. Meningita meningococică reprezinta o patologie de cel mai inalt nivel de urgenţă pentru că forma bolii poate fi fulminantă iar decesul poate surveni în cateva ore. Ingrijirea a fost multidisciplinara: medici infecţionişti, anestezie si terapie intensiva, epidemiologie. Analizele efectuate în regim de urgenţă în cadrul laboratorul spitalului nostru au confirmat suspiciunea de diagnostic: meningita cu factor etiologic: neisseria meningitidis. Alături de mama sa, bebeluşul a fost ţinut sub observaţie şi tratat, iar după 48 de la internare puteam spune că se afla în afara oricărui pericol. La 36 de ore de la internare simptomele au cedat, singururul care a persistat 72 de ore a fost erupţia cutanată. Bebeluşul este în proces de recuperare şi tratament. Foarte important, acesta nu va rămâne cu sechele!!”, se arată într-un comunicat al medicilor ieşeni.
Meningococul este o bacterie larg răspândită în mediul înconjurător. În 98 la sută din cazuri provoacă infecţii ale tractului respirator superior: afecţiuni din spectrul orl, angine, etc. În procent de 2 la sută din cazuri, aceasta provoacă forme severe de boală, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul bebeluşului internat si ingrijit la cele mai inalte standarde in cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „ Sf. Parascheva” Iasi.
Bacteria nu rezistă pe suprafeţe ci se transmite de la un pacient purtător, asimptomatic sau de la o persoană bolnavă. Manifestări specifice: febră înaltă (peste 38 de grade celsius), cefalele(dureri de cap), vărsături în jet, care apar brusc (fără greaţă), redoarea cefei, eruptii cutanate purpurice.
Dacă vorbim de copil: acesta va prezenta modificări vizibile ale stării generale de sănătate, apatie, somnolenţă, inapetenţă(lipsa poftei de mancare). În cazul sugarului acesta va fi slab reactiv, nu se joacă, nu răspunde la stimuli) , concomitent cu celelalte simptome mentionate.
Cum trebuie să acţionăm:
Este necesar control de urgenţă. Dacă nu se poate lua legătura cu medicul de familie, pacientul sau aparţinătorul trebuie să se adreseze de urgenţă medicului specialist. Meningita este o infecţie gravă dar care printr-o intervenţie rapidă, a medicului specialist are un prognostic favorabil. În 2022, in cadrul Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva ” Iaşi s-au înregistrat, până la acest moment, 6 cazuri cu diagnostic de meningită meningococică dintre care, unul, cu evoluţie nefavorabilă.
“Bebeluşul de 7 luni este cel mai mic pacient diagnosticat cu această patologie în ultimii 5 ani şi care are o evoluţie favorabilă. Un rol important l-a avut mama sa, care a fost atentă la orice simptom şi nu a întârziat în a se adresa personalului de specialitate”, conform medicilor ieşeni.
Continuare pe Ziaruldeiași.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
