STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Justitie » O suceveancă a fost înşelată cu peste 22.000 de euro de un fals general, pe care l-a cunoscut pe internet
pmp

O suceveancă a fost înşelată cu peste 22.000 de euro de un fals general, pe care l-a cunoscut pe internet

O femeie din judeţul Suceava a transferat în mai multe tranşe peste 22.000 de euro unui bărbat care a abordat-o pe reţelele de socializare şi i-a spus că este un general în misiune în Orientul Mijlociu şi are nevoie de bani pentru a se întoarce în ţară, informează Agerpres.

„Persoana vătămată a acceptat să o ajute pe persoana necunoscută, din milă, de bună voie efectuând mai multe tranzacţii de transfer numerar de la diferite sucursale din municipiul Rădăuţi către diverse conturi bancare pe care persoana necunoscută i le-a oferit”, precizează poliţiştii. Persoana vătămată i-a transferat falsului general suma totală de 22.760 de euro. În urmă cu câteva zile, femeia a povestit cele întâmplate membrilor familiei sale, ocazie cu care aceasta şi-a dat seama că a fost indusă în eroare.

Potrivit poliţiei, sumele de bani pe care persoana vătămată le-a virat în diferite conturi erau bani primiţi de la copiii săi. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Luna trecută, o altă femeie, de data aceasta din Bacău, a rămas fără 80.900 de lei, după ce a fost contactată pe reţelele de socializare de o persoană care s-a dat drept general american şi i-a solicitat mai multe împrumuturi. Poliţia a descoperit atunci că mesajele erau trimise, de fapt, de o femeie din Giurgiu, care transfera sumele mai departe în conturi din Nigeria. Poliţiştii atrag atenţia cu privire la acest mod de înşelăciune, ajuns să fie cunoscut drept metoda „Generalul American”. Metoda se bazează pe încrederea celor care se lasă abordaţi, de obicei oameni fără prea multă experienţă pe internet, de către o femeie sau un bărbat, care le propune o relaţie amoroasă, apoi le cer bani cu împrumut, spun poliţiştii.

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...