Etalare de forţă a constructorului UMB, la începutul anului în baza de la Adjud, pe traseul Autostrăzii Moldovei, A 7. Peste 100 de camioane parcate ,,la linie” urmează să intre în şantier pe cele trei loturi ale secţiunii Focşani-Bacău (contractele de execuţie pentru cei 96 de km. au fost semnate pe 15 decembrie 2022), iar la primăvară ar putea ,,ataca” şi Autostrada Bacău-Paşcani în funcţie de decizia CNSC care va analiza contestaţiile Danlin XXL depuse (deocamdată) pe primele două loturi.
Totodată, cel mai puternic constructor din România a început deja lucrările pregătitoare pe primul lot al secţiunii Buzău-Focşani şi va semna în câteva zile contractele de execuţie şi pe loturile de mijloc cu o lungime de 67 kilometri, după reevaluare, în urma contestaţiilor admise ale turcilor de la Tekfen, nefiind depuse noi contestaţii.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
