A consumat alcool și s-a urcat la volanul unei mașini deși numerele de înmatriculare erau expirate. S-a petrecut în cursul zilei de ieri, în Pașcani când un tânăr de 27 ani a fost tras pe dreapta de către agenții rutieri de poliție.
„La data de 03 februarie 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Pașcani au oprit pentru control un tânăr, în vârstă de 27 de ani, care conducea un autoturism pe raza mun. Pașcani.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul are numerele de înmatriculare provizorii expirate din data de 13.01.2023.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” și ,,punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, iar cercetările continuă”, au precizat reprezentanții Biroului de presă din cadrul IPJ Iași.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
