O afacere imobiliară blocată de către Primăria Municipiului Iași cât și de către Stațiunea de Cercetări din Copou prin faptul că nu s-a dorit să se elibereze o autorizație de construcție respectiv un acord de trecere pentru un ansamblu imobiliar, a fost astăzi analizată de către magistrații Tribunalului Iași.
Procesul derulat a venit cu o nouă sentință pozitivă pentru dezvoltator. Potrivit soluției date astăzi, judecătorii au decis să oblige primăria Iași să emite autorizațiile de construcție necesare aferente cererilor făcute de reclamant. În altă ordine de idei, Lucian Caras, administratorul societăți L.C.A. Construct – Imobiliare SRL, după luni de zile de blocaje cu o investiție sistată, a reușit să învingă sistemul administrativ ieșean dar și de stat.
„Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului U.A.T. MUNICIPIUL IAŞI şi respinge ca promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă acţiunea reclamantului în contradictoriu cu acest pârât. Respinge cererea de suspendare a judecăţii prezentei cauze până la soluţionarea dosarului 3044/245/2023 al Judecătoriei Iaşi, formulată de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI IAŞI. Admite în parte acţiunea, precizată, formulată de reclamantul L.C.A. CONSTRUCT – IMOBILIARE S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI IAŞI. Obligă pârâtul la emiterea autorizaţiilor de construire aferente cererilor înregistrate la Registratura Primăriei Municipiului Iaşi sub nr. 95458/ 11.08.2022 şi nr. 76438/ 24.06.2022. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor moratorii. Cu drept de recurs ce se depune la Tribunalul Iaşi în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 aprilie 2023.
Document: Hotarâre 279/2023 11.04.2023”, se arată în soluția judecătorilor de la Tribunalul Iași.
Contactat telefonic, afaceristul pășcănean Lucian Caras a spus că urmează să se îndrepte în instanță pentru a solicita daune. Dezvoltatorul nu a spus cât va cere pentru tot blocajul creat pe investiție însă suma va rezulta în urma unei analize făcute de experți. În tot acest timp, spune Lucian Caras, au existat scumpiri pe piață și astfel proiectul imobiliar a avut foarte mult de suferit.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani





