Consilierul local PMP Valea Seacă, Cristian Ungureanu (foto) a pierdut procesul definitiv cu partidul care l-a propulsat la alegerile locale din 2020 în funcția publică. După mai bine de un an de zile de procese, Curtea de Apel Iași a dat câștig de cauză Partidului Mișcarea Populară, sentința dată pe data de 25 mai fiind Definitivă.
În primă instanță, Cristian Ungureanu a dat organizația politică în judecată pentru „anulare act Hotărâre excludere membru partid”. Acesta a câștigat la Tribunalul Iași pe baza unor înscrisuri depuse de reclamant însă PMP Iași a făcut Apel. În această etapă judecătorească, soluția a fost schimbată total. În altă ordine de idei, a dat câștig de cauză celor de la PMP.
„Tip solutie: Schimbat total
Solutia pe scurt: Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului, RAŢĂ Ana-Maria, pentru apelanţi. Admite apelul formulat de Partidul Mişcarea Populară – Organizaţia judeţeană Iaşi şi Partidul Mișcarea Populară în privinţa sentinţei civile nr. 2066/2022 din data de 29.07.2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia I civilă, sentinţă pe care o schimbă integral în sensul că: Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de Ungureanu Cristian în privinţa Hotărârii Consiliului Executiv Judeţean al PMP Iaşi nr. 2 din data de 05.07.2021, a Hotărârii nr. 1/13.08.2021 a Comisiei Judeţene de Arbitraj şi Integritate a Partidului Mişcarea Populară – Filiala Judeţeană Iaşi şi a Hotărârii nr. 3/CNAI/23.09.2021 a Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Partidul Mişcarea Populară. Definitivă. Pronunţată astăzi, 24.05.2023 cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în sentință celor de la Curtea de Apel.
- Sentință Curtea de Apel Iași
Ungureanu amenință cu continuarea războiului politic
„Nu ne oprim aici. Sentința este definitivă dar nu irevocabilă. Atâta timp cât mai sunt căi de atac sunt îndreptățit să continui. Eu pe fond am câștigat în primă fază dar văd că acum s-a dat altă decizie. De ce? Vom vedea”, a spus Cristian Ungureanu contactat telefonic de reporterii noștri.
„A fost un truc pe care Roman (Valeriu Roman – fost primar și actual președinte PMP Valea Seacă) l-a făcut cu Movilă (Petru Movilă – fost deputat PMP, actual președinte PMP Iași). I-a promis Movilă lui Roman că-l angajează pe ficior`su pe undeva și să mă dea afară. Ei au invocat că nu am plătit cotizația câteva luni dar eu îi dădeam banii lui Roman. Văd că banii nu au ajuns niciodată la Iași, la partid”, a mai declarat pentru Jurnalul Regional Cristian Ungureanu, fost consilier local PMP Valea Seacă.
„Trebuie să luăm situația în serios. Vorbim despre o hotărâre constituțională luată de partidul nostru iar instanța de judecată a confirmat că decizia partidului a fost corectă. Subiectul Ungureanu este închis”, a transmis pentru Jurnalul Regional și Petru Movilă.
Întrebat de motivul excluderii lui Ungureanu din organizație, președintele PMP spune că sunt mai multe. Printre acestea se numără și faptul că nu a venit niciodată la sediul PMP la discuții. „Eu îl știu pe Cristi Ungureanu de 30 ani. Decizia în privința lui a fost luată democratic, dumnealui poate spune acum ce vrea. Realitatea este că i-a lipsit total activitatea politică de partid. Atunci când se încerca să se comunice cu dumnealui avea un comportament jignitor și denigrator la adresa colegilor din Partidul Mișcarea Populară. Așa ceva nu se poate!”, a mai spus Movilă.
Precizăm faptul că viitorul candidat pe listă Vasile Pleșcan din satul Topile, comuna Valea Seacă.
De menționat faptul că Cristian Ungureanu a fost unul din consilierii opozanți care s-a împotrivit tot timpul aproape deciziilor administrative importante luate de foștii primari. Acesta motiva hoții sau nereguli în circuitul administrativ. De cealaltă parte a baricadei administrative, oamenii acuzau că Ungureanu își vede doar de interesele proprii și nu ale comunității. Precizăm că legislativul comunei Valea Seacă este format din 5 consilier PNL – partid care a câștigat și funcția de primar, 4 Pro România, 2 – PSD, 2 – PMP și nu în ultimul rând 2 aleși din partea USR.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

