România a importat, în primele patru luni din 2023, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 436.500 tone echivalent petrol (tep), conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Faţă de aceeași perioadă din 2022, cantitatea a fost cu 45,6% (365.200 tep) mai mică.
Producţia internă de gaze naturale a fost, în primele patru luni ale acestui an, de 2,54 milioane tep, cu 6,9% (164.200 tep) peste cea din perioada ianuarie-aprilie 2022.
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a estimat pentru 2023, în ultima prognoză a echilibrului energetic publicată, o producţie de gaze de 7,61 milioane tep şi importuri de 2,185 milioane tep, în creştere cu 2,1%, respectiv în scădere cu 6,2%, de la an la an.
Sursa: Ziare.com Scădere de aproape 50% a importurilor de gaze ale României. Cu cât a crescut producția în primele 4 luni ale anului
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
