Au apărut noi detalii din dosarul penal în care fostul comisar Vasile Zacornea, fost şef la Serviciul de Înmatriculări şi Permise Iaşi este suspect de ucidere din culpă în cazul localnicului găsit mort pe marginea unui drum sătesc din Holboca.
Cadavrul a fost găsit pe 30 iunie, cu câteva leziuni la cap şi vânătăi, iar poliţiştii au speculat iniţial că omul fusese bătut şi abandonat pe marginea drumului. Însă Zacornea se afla pe lista scurtă a şoferilor care au trecut pe drumul respectiv, spre casa lui din Ruseni. Citiţi în rândurile de mai jos ce detalii există în expertiza criminaliştilor.
Expertiza a ajuns zilele trecute la dosarul penal deschis, iar despre acest document nu au ştiut până alaltăieri părţile implicate. De exemplu, avocaţii părţii vătămate nu au fost notificaţi de către anchetatori şi au citit în ‘Ziarul de Iaşi” informaţia că Zacornea a devenit oficial suspect, iar la dosar a ajuns prima expertiză.
Ieri, avocaţii au răsfoit expertiza care arată negru pe alb faptul că specialiştii criminalişti au găsit pete de sânge pe componente de sub autovehicolul Mitsubishi aparţinând lui Vasile Zacornea cât şi păr pe roţile acesteia. Un detaliu şi mai important care îl încriminează ar fi faptul că există imagini cu comisarul Zacornea care ar spăla autovehicolul imediat după ce ar fi trecut peste victimă. Iar asta s-ar fi întâmplat în jurul orei 2 noaptea, la controversata spălătorie a lui Cheşcu de lângă lacul Veneţia, Green Park.
Adică în aceeaşi noapte în care a fost călcat bărbatul de 45 de ani, din Holboca.
„Expertiza este destul de concludentă şi prezintă exact situaţia de fapt. În urma expertizei ADN a rezultat foarte clar că urmele de sânge şi papilare descoperite pe maşina domnului Zacornea aparţin victimei! Domnul Zacornea Vasile a fost după producerea accidentului şi a spălat maşina la o spălătorie auto! Este foarte curios cum în declaraţia acestuia, în calitate de fost examinator auto, să susţină ipoteza că nu a simţit nimic când a lovit victima din cauza terenului accidental. De precizat este că în locul producerii accidentului era o suprafaţă netedă… Urmeaza ca procurorul de caz să dispună şi o expertiză în ceea ce priveşte dinamica producerii accidentului, aceasta este necesară la dosarele de ucidere din culpă, expertiza în urma căreia acesta va fi audiat şi în calitate de inculpat şi va fi pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârţirea infractiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. De asemenea, pentru părăsirea locului accidentului vom solicita instanţei de judecată pedeapsa maximă, având în vedere declaraţiile mincinoase date de către acesta în calitate de martor şi ulterior suspect.”, ne-a spus Codrin Stupariu, avocatul părţii vătămate.
Continuare pe Ziaruldeiasi.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
