Ședința ordinară de Consiliu Local Mircești aferentă lunii septembrie s-a desfășurat ieri, începând cu ora 17.00, la Căminul Cultural din satul Iugani, cu prezență fizică a aleșilor.
Pe ordinea de zi au existat 7 proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul Leon Bălteanu. Nici nu a început ședința de Consiliu că s-au iscat discuții printre consilieri pe Comisii de specialitate. Dat fiind faptul că cei din opoziție, consilierii PNL și viceprimarul PSD, au majoritate în legislativul local, proiectele inițiate de primar nu au trecut de votul majorității.
Un singur proiect a fost votat, fiind vorba despre numirea consilierului local PNL, Petre Antăluț în Consiliul de administrație a Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri”. Astfel, după cum spune primarul Leon Bălteanu, consilierii din opoziție vin la ședințe numai ca să încaseze banii din indemnizații. Mai mult, blochează activitatea primăriei prin faptul că nu votează proiectele. În mare, ședința s-a desfășurat cu certuri și jigniri la adresa actualei conduceri.
Comportamentul unora a ajuns de mahala. Secretarul general Alois Florean a fost făcut prost de către Petre Antăluț. Un alt consilier local PNL, Virgil Dochițanu a amenințat pe Adrian Cobzaru că-i dă cu scaunul în cap dacă nu tace. Astfel de scenarii desprinse parcă din filme de acțiune au loc aproape în fiecare ședință, fiind un exemplu prost pentru cetățenii care i-au trimis să-i reprezinte în Consiliu.
Cel mai dezbătut proiect a fost cel cu privire la modificarea și completarea inventarului domeniului privat al comunei Mircești. Fostul primar, actual consilier, Petre Antăluț a ridicat suspiciuni deoarece, crede acesta, un astfel de proiect a mai fost supus spre votare la începutul acestui an. Primarul Leon Bălteanu a explicat că proiectul nu face decât să îndrepte o serie de erori identificate de Comisia din cadrul primăriei care a lucrat la material timp de două luni de zile. Secretarul general a explicat și el că sunt diferențe în inventarul primăriei a domeniului privat față de realitate iar acest proiect nu face decât să coreleze suprafețele. Explicațiile au fost degeaba, aleșii din opoziție votând împotrivă sau abținere.
Iată Ordinea de zi a ședinței:
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

