La data de 11 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au organizat şi executat o acțiune, pe raza municipiului Iași, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, şi în special a celor produse pe fondul abaterilor la regimul rutier săvârşite de biciclişti si de către conducătorii de trotinete.
Potrivit polițiștilor ieșeni, au fost obținute următoarele rezultate:
Au fost legitimate 54 de persoane;
Au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale, dintre care: 19 pentru conducătorii de biciclete, 9 pentru conducătorii de trotinete, iar 35 pentru alte abateri;
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 13.775 de lei;
Au fost reținute 3 de permise de conducere pentru neacordare prioritate pietoni;
A fost retras un certificat de înmatriculare.
Totodată, în cadrul acestei acțiuni, conducătorilor auto opriți în trafic li s-a adus în atenție intrarea în vigoare a Legii nr. 213/2023. Aceștia au fost informați cu privire la faptul că un conducător auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
