Investiție mare cu rezultate discutabile! Bojdeuca lui Ion Creangă, investiție făcută de Consiliul Județean Iași, recent finalizată, a ajuns să fie ținta unor critici culturali sau iubitori de cultură. Până și Ministrul Culturii a trimis Corpul de Control la Iași să verifice lucrările cu care președintele CJ, Costel Alexe, s-a mândrit pe rețelele de socializare.
Până la un rezultat concret, oamenii și-au arătat nemulțumirea în mediul online. Mai presus de toate o simplă persoană, iubitoare de carte cel mai probabil, din satul Iugani – comuna Mircești, a postat câteva rânduri pe rețelele de socializare despre mult discutata căsuță.
Fuge Nică la scăldat
Și-n jacuzzi a intrat
Când văzu că apa-i caldă
Aruncă hainele-n grabă
Și apoi intră-n căsuță
Și se-așează la măsuță
Să întindă pe hârtie
Povestind cu ironie:
Căsuța mea din lut cu vatră
Nu e nici cum ca altădată,
E toată lux,ce pot să zic?
Nu am nici lampă de citit
Lipsește prispa cu cerdac
Și patul meu de altădat.
Lipsește perna cea cu pene
Pe care capul odihneam,
Și tocul cu care scriam.
Nu e nimic din ce aveam!
Iar vara când era mai cald,
Eu sub copac mă răcoream
N-aveam curent,nici termopan
Aveam un soare ce-mi zâmbea
Și luna ce mă inspira.
E zarvă mare în Țicău
Că Nică un băiat sărac,
Prea tare s-a modernizat
A investit așa de mult
În casa care a fost din lut.
„Teodora Dîm”
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

