STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Un român a rămas trei luni fără permis pentru consum de alcool, deși nu pusese gura pe băutură. Cum s-a ajuns aici
pmp

Un român a rămas trei luni fără permis pentru consum de alcool, deși nu pusese gura pe băutură. Cum s-a ajuns aici

Șoferul din Galați a fost oprit de agenții rutieri pentru un control de rutină, iar în urma testării cu alcooltestul a rezultat o alcoolemie de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii i-au suspendat permisul, dar în urma analizelor de sânge s-a stabilit că bărbatul nu consumase alcool.

Judecătoria Galați a anulat pe 14 februarie un proces-verbal de contravenție emis de un agent de la IPJ Galați, prin care un șofer fusese sancționat cu avertisment și suspendarea pentru 90 de zile a permisului. Decizia instanței nu este definitivă.

Șoferul fusese oprit în trafic, pe 7 decembrie 2022, pentru un control de rutină, iar în urma testării cu aparatul Dragger, a rezultat că avea  o alcoolemie de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul le-a declarat polițiștilor că nu a pus gura pe băutură și a cerut să i se recolteze probe biologice. În urma analizei probelor de sânge a rezultat că alcoolemia șoferului era, de fapt, zero.

Proces-verbal anulat în instanță

Acesta a dat în judecată IPJ Galați și a cerut anularea sancțiunii. Interesant de amintit este că și reprezentantul Poliției a cerut în instanță același lucru, invocând OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor și noul Cod de Procedură Civilă.

„Instanţa reţine că proba de sânge a fost recoltată la ora 21.20, la aproximativ o oră de la testarea cu alcooltestul. Perioada de timp scursă de la testare şi până la recoltarea probei de sânge nu a fost una de lungă durată, iar rațiunea pentru care legiuitorul a stabilit că persoana în cauză are dreptul să fie condusă la o unitate medicală a fost tocmai pentru a preîntâmpina reţinerea în mod eronat a unor astfel de contravenţii”, a constatat judecătorul care a instrumentat cazul. Magistratul a conchis că există dubiu în ceea ce privește acuratețea testării cu aparatul Dragger și a anulat procesul-verbal de contravenție.

Sursa: Adevărul.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...