Acasă » Administratie » Șeful PSD Iași mulțumește primarului Nechifor pentru activitatea depusă ca social democrat
pmp

Șeful PSD Iași mulțumește primarului Nechifor pentru activitatea depusă ca social democrat

Președintele PSD Iași a comentat situația primarului din comuna Ruginoasa, Dănuț Nechifor, de a se înscrie în PNL, în urma unei solicitări făcute de Jurnalul Regional pe acest subiect. Bogdan Cojocaru mulțumește actualului primar în funcție pentru activitatea avută până în prezent ca membru PSD. Însă, tot acesta, spune că la Ruginoasa are loc un schimb de generații.

„Am un mare respect pentru primarii din toate comunitățile locale. Proiectele echipei noastre sunt pe termen mediu și lung, iar scopul principal este acela de a construi durabil.
Așa cum am mai spus sunt permanent deschis dialogului și cred că fiecare reprezentant al echipei are locul lui clar definit. Sunt un om de echipă. La Ruginoasa are loc un schimb de generații, iar actualul viceprimar, social-democratul Ionuț Pristăvița, beneficiază atât de susținerea întregii organizații locale, cât și aprecierea unei largi majorități a locuitorilor de acolo. Îi mulțumim domnului primar de la Ruginoasa pentru întreaga activitate în cadrul echipei social-democrate”, a declarat președintele PSD Iași. Bogdan Cojocaru.

Precizăm faptul că primarul din Ruginoasa a acceptat recent oferta celor de la PNL Iași, de a se înscrie în partid, după ce colegii din PSD i-au întors spatele. Există zvonuri că primarul din Târgu Frumos, Ionel Vatamanu l-ar fi vândut. Vatamanu nu răspunde apelurilor telefonice pentru a comenta acuzațiile.

Citește pe același subiect și: PNL Iași își înșusește un primar PSD în funcție, după ce aceștia din urmă i-au întors spatele. Comuna Ruginoasa devine liberală

 

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Senatul a votat modificarea Codului Rutier pentru trotinetele electrice. Ce măsură ar putea deveni obligatorie

Senatul a adoptat luni o propunere legislativă care introduce noi obligații pentru persoanele care folosesc ...