Pe data de 23 februarie, în comuna Mogoşești-Siret a avut loc un incident neobişnuit. O autospecială de poliție a alunecat pe pietrișul care se afla pe carosabil și a ajuns în şanţ. Reprezentanţii Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Iași au confirmat evenimentul, precizând că acest incident nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale minore. Aceștia au mai transmis că cercetările continuă.
„La data de 23 februarie a.c., pe raza comunei Mogoșești-Siret a avut loc un incident cu pagube materiale minore, fiind implicată o autospecială de poliție, care ar fi derapat din cauza pietrișului de pe marginea drumului.
Nu au fost înregistrate victime. În cauză se efectuează verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis polițiștii ieșeni.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

