Schema de compensare – plafonare pentru energie ar putea fi prelungită până în 2026, iar un răspuns final sper să îl avem în maximum două săptămâni, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
„E o variantă de prelungire a schemei de plafonare până în 2026, dar nu vreau să mă pronunţ. Un răspuns final sper să îl avem în maxim două săptămâni, Vom purta o corespondenţă cu Comisia Europeană pe tema asta. Comisia ne lasă”, a precizat demnitarul.
La ora actuală, se află în vigoare o schemă de plafonare a preţurilor la energie, ce urmează să expire pe 31 martie 2025.
Nu mai puțin de 1,5 milioane de familii au achitat facturi prin cardurile de energie, în valoare totală de 352 milioane lei, a anunțat la începutul lunii iunie, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) de la acea vreme.
Potrivit Agerpres, sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea preţurilor la energie este în valoare nominală de 1.400 lei, şi este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, a câte 700 de lei.
Acest ajutor se poate folosi pentru plata următoarelor servicii/produse: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguş, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuinţelor.
O hartă informativă cu punctele de încărcare a maşinilor electrice este disponibilă începând de luni pe site-ul Ministerului Energiei, a anunţat, într-o conferinţă de presă, ministrul de resort, Sebastian Burduja.
Continuarea pe RomâniaTV.net
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
