Nu de puține ori ne-am întrebat ce pește este mai bun atunci când vrem să alegem alimente sănătoase pentru noi și familia noastră. În principiu, carnea de pește este una sănătoasă și este recomandat consumul acestui aliment, având numeroase proprietăți nutritive.
Este greu de precizat ce pește este mai bun, pentru că cele mai multe dintre speciile de consum sunt calitative din punct de vedere nutrițional, carnea de pește fiind în general considerată o carne sănătoasă.
Pește fără oase – ce pește are cele mai puține oase
Peștele este un aliment foarte bun și sănătos, însă multă lume îl evită din cauza faptului că uneri oasele fac complicată servirea lui. Pentru cei care doresc să știe care pește nu are oase sau oase foarte puține, iată o listă cu pești, în funcție de cît de multe oase au. Cu 100% vor fi indicați peștii cu oase foarte multe, în timp ce dacă procentul scade, cu atât peștele respectov are oase mai puține.
Scrumbia are foarte multe oase → procent de 90%
Babușca are carnea albă și gustoasă, dar are destule oase intramusculare → procent de 60%
Crapul are carnea albă și gustoasă, dar are destule oase intramusculare → procent de 60%
Plătica are carnea albă și gustoasă, dar are destule oase intramusculare → procent de 60%
Roșioara are carnea albă, bună la gust, însă are destule oase intramusculare → procent de 60%
Știuca are o carne destul de gustoasă și foarte slabă. Totuși, aceasta este un pește cu destul de multe oase. → procent de 55%
Calcanul este cunoscut pentru forma sa turtită. Acesta are carnea albă și fină și nu are oase multe → procent de 35%
Somnul are carnea albă, gustoasă și extrem de grasă. Acesta nu are oase intramusculare, ci doar șira spinării. → procent de 30%
Somonul are carnea fină, albă sau roz și este extrem gustoasă. Acesta nu are oase intramusculare → procent de 30%
Șalăul este considerat a fi cel mai gustos pește din apele române. Carnea sa este fragedă, nu este grasă și are puține oase → procent de 25%
Macroul este un pește cu puține oase și cu o carne potrivit de grasă. Acesta se curăță ușor → procent de 25%
Chefalul este un pește care se găsește și în Marea Neagră. Acesta are o carne alb-rozaliă, usor dulceagă și are foarte puține oase → procent de 25%
Bibanul are carnea albă, moale și are oase extrem de puține. → procent de 20%
Păstrăvul are carnea fină, albă și gustoasă. Acesta nu are oase intramusculare → procent de 20%
Dorada este considerată a fi unul dintre cei mai gustoși pești de mare. Aceasta are puține oase, ușor se scos → procent de 15%
Sturionul este peștele cu cele mai puține oase Sturionul are o carne gustoasă și nu are schelet osos, ci doar cartilagii. → procent de 10%.
Cum mănânci peștele cu oase mici
Pentru cei care nu vor să mănânce numai pește fără oase ulte sau file de pește și doresc să se bucure de gustul unei roșioare, plătici sau caras, secretul este foarte simplu. Ca să mănânci fără probleme pește cu oase mici, se recomandă crestarea peștelui pe ambele părți, adând, până la șira spinării. Crestăturile trebuie să fie foarte appropriate, astfel încât să nu scape oase neatinse. Se recomandă o distanță de cel mult 0,5 cm între crestături.
După acest procedeu, peștele se prăjește la foc iute, în ulei încins la minimum 140 de grade Celsius. Se prăjește pe ambele părți apoi se scoate și se zvântă de uleiul încins pe un șervet de hârtie.
Poate fi prăjit simplu, condimentat sau dat prin făină și mălai, dar și prin aluat de pane. Folosind tehnica de mai sus, oasele mici practice se topesc de la căldură, și veți putea savura gustul fără să vă mai faceți griji că vă veți îneca cu oasele mici ale peștelui dumneavoastră preferat.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
