Deputatul Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași: Am avut astăzi o discuție aplicată cu Natalia Intotero, ministrul Culturii, cu privire la #construirea noului sediu al Operei Naționale Române Iași (ONRI). Așa cum bine știm, ONRI nu a beneficiat niciodată de un sediu propriu, în ultimii 20-25 de ani fiind nevoită să își desfășoare activitatea artistică împreună cu Teatrul ieșean, în clădirea Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, spațiu insuficient însă nevoilor actuale ale celor două instituții.
Ads.
Alături de primarul Iașului Mihai Chirica, managerul ONRI Andrei Fermeșanu și managerul Palatului Culturii Andrei Apreotesei am arătat disponibilitatea tuturor factorilor decizionali de a colabora pentru implementarea acestui obiectiv de investiții. Nu avem timp de pierdut.
Am încredere că imediat ce următorii pași ai documentațiilor (nota conceptuală și tema de proiectare) vor fi finalizați, va fi lansat concursul internațional de soluții pentru elaborarea studiului de fezabilitate.
Finanțarea proiectului este asigurată în totalitate, suma necesară de 80 de milioane de euro fiind cuprinsă în cadrul acordurilor-cadru semnate de Guvern cu Barnca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).
Comunicat de presă,
PSD IAȘI
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

