Acasă » Administratie » Spectacol dedicat Zilei Internaționale a Femeii la Tătăruși. Iată programul de vineri, 07 martie
pmp

Spectacol dedicat Zilei Internaționale a Femeii la Tătăruși. Iată programul de vineri, 07 martie

Și în acest an, conducerea Comunei Tătăruși a pregătit o serie de surprize doamnelor și domnișoarelor din localitate. Astfel, cu o zi înainte de „8 Martie”, adică vineri, începând cu ora 12.00, va avea loc un spectacol dedicat „Zilei Internaționale a Femeilor”.

Ads.

Conform organizatorilor, sub egida: „O floare, un zâmbet, un cântec pentru tine, Femeie” pe scena Centrului Cultural „Alexandru Vasiliu” vor urca o serie de artiști de muzică populară.

Este vorba despre cunoscuții artiști locali Cristi Iordăchioaia, Georgiana Roșu, cele două ansambluri din comună dar și îndrăgitele interprete a formației ”Fetele din Botoșani”.

Primarul Costel Iosub precizează că vor fi și alte surprize plăcute pentru femeile din comună iar acestea sunt așteptate în număr cât mai mare să se bucure de acțiunea dedicată de ziua lor.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Dep. Năcuță: PSD repetă la nesfârșit aceeași greșeală: nu a înțeles că bugetul României nu poate finanța promisiuni fără acoperire!

PSD repetă la nesfârșit aceeași greșeală: nu a înțeles că bugetul României nu poate finanța ...