STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » LIFESTYLE » Insula unde nu are voie să ajungă nimeni. Ce a pățit un bărbat care a mers acolo, ca să întâlnească un trib misterios
pmp

Insula unde nu are voie să ajungă nimeni. Ce a pățit un bărbat care a mers acolo, ca să întâlnească un trib misterios

Un turist american care a pătruns ilegal pe o insulă interzisă, unde locuiesc doar 150 de oameni, a fost arestat de poliția din India, scrie The Guardian. Turistul avea la el o nucă de cocos și o doză de Cola dietetică.

Ads.

Mykhailo Viktorovych Polyakov, în vârstă de 24 de ani, a ajuns pe teritoriul restricționat al insulei North Sentinel – parte a Arhipelagului Andaman, în India – încercând să întâlnească populația de acolo. Se crede că acolo locuiesc aproximativ 150 de persoane.

Poliția a precizat că Polyakov a fost arestat luni seară, la aproximativ două zile după ce a ajuns pe insulă. În octombrie 2024, el a încercat să ajungă pe insulă folosind un caiac gonflabil, dar a fost oprit de personalul unui hotel, au precizat autoritățile. O altă tentativă eșuată a avut loc în ianuarie 2025.

De această dată, Polyakov a folosit o barcă gonflabilă cu motor pentru a parcurge cei aproximativ 35 de kilometri dintre arhipelagul principal și insula restricționată.

Tribul Sentinelese, ale cărui limbă și obiceiuri rămân un mister pentru restul lumii, respinge orice contact și a manifestat ostilitate față de orice tentativă de apropiere. O fotografie publicată în urmă cu două decenii de Paza de Coastă a Indiei și organizația Survival International îl arată pe un membru al tribului Sentinelese trăgând cu arcul spre un elicopter care trecea pe deasupra insulei.

Autoritățile indiene au urmărit penal orice localnic care a sprijinit tentativele de acces pe insulă și încearcă acum să identifice eventualii complici ai lui Polyakov.

Insulele Andaman găzduiesc și tribul Jarawa, format din aproximativ 400 de membri, despre care activiștii susțin că este, de asemenea, amenințat de contactul cu lumea exterioară. În trecut, turiștii au mituit oficiali locali pentru a putea petrece timp alături de membrii tribului Jarawa.

Sursa: Antena3.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...