STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Agresorii din Moțca, reținuți și prezentați procurorilor
pmp

Agresorii din Moțca, reținuți și prezentați procurorilor

Cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințare, distrugere, violare de domiciliu și ultraj contra bunelor moravuri.

Ads

„Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în seara de 14 iulie a.c., în timp ce s-ar fi aflat în comuna Moțca, doi bărbați, de 28, respectiv 43 de ani ar fi agresat fizic doi tineri, de 22, respectiv 23 de ani.

Ulterior, cei doi bărbați bănuiți de comiterea faptelor, împreună cu un alt bărbat, de 22 de ani, ar fi pătruns în curtea unei femei, de 55 de ani, ar fi agresat-o fizic pe aceasta și pe un bărbat, de 57 de ani, i-ar fi adresat amenințări femeii și ar fi distrus gardul locuinței acesteia. De asemenea, bărbatul de 28 de ani ar fi săvârșit acte de exhibiționism.

În urma completării formularului de evaluare a riscului a reieșit risc iminent, fapt pentru care împotriva bărbatului de 28 de ani a fost emis ordin de protecție provizoriu.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 16 iulie a.c., cei trei bărbați bănuiți de comiterea faptelor au fost reținuți de polițiști, pentru 24 de ore. La data de 17 iulie a.c., aceștia vor fi prezentați, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...