STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Controale la Pașcani făcute de polițiști și reprezentanți I.T.M.
pmp

Controale la Pașcani făcute de polițiști și reprezentanți I.T.M.

Vineri, în intervalul orar 10.00 – 12.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași, au acționat pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine publică și combaterea faptelor ilicite.

Ads


În cadrul acțiunii a fost verificată o unitate economică și au fost controlate 7 autovehicule, fiind legitimate 16 persoane. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.237,5 lei și a fost reținut un permis de conducere.

Spre exemplu, administratorul unei societăți comerciale a fost sancționat contravențional, conform H.G. nr. 301/2012, deoarece nu au fost luate măsuri de implementare a măsurilor de securitate prevăzute în analiza de risc la securitate fizică la punctul de lucru, din municipiul Pașcani. Totodată, acesta a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 53/2003R, deoarece nu a fost ținută evidența zilnică a orelor de muncă.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Începe modulul al doilea al anului școlar 2026–2027. Cât durează și cât mai este până la vacanța de iarnă

Vacanța de toamnă se încheie. Elevii și preșcolarii se întorc luni, 2 noiembrie, în bănci ...