Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Hârlău, a fost depistat de polițiști conducând un autoturism sub influența alcoolului. Incidentul a avut loc pe data de 20 septembrie a.c., când polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Hârlău au oprit pentru control autoturismul condus de acesta în orașul Hârlău.
Ads
În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a stabilit că tânărul avea o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus ulterior la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, necesare pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
Cercetările în acest caz sunt în desfășurare, polițiștii continuând investigațiile pentru a stabili întreaga situație de fapt și a lua măsurile legale corespunzătoare.
De asemenea, în noaptea de 21/22 septembrie a.c, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DJ 281D, comuna Coarnele Caprei au oprit pentru control un autoturism, fiind identificat la volan, un bărbat din comuna Coarnele Caprei, județul Iași.
„În urma testării cu aparatul din dotare, a rezultat o alcolemie de 0,71 mg/l alcool pur in aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe”, precizează polițiștii IPJ Iași.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

