Florin Jianu, președintele IMM România, o confederație patronală reprezentativă la nivel național, a anunțat marți că poziția organizației pentru anul 2026 este de a îngheța salariul minim brut pe țară la nivelul actual (de 4.050 de lei), având în vedere faptul că șapte din zece antreprenori nu au posibilitatea de a crește cuantumul acestui salariu.
Ads
„Avem o analiză asupra faptului că, în ultimii trei ani, salariul minim brut a crescut în mod constat și peste rata inflației. Avem o creștere a inflației de aproximativ 23% față de anii anteriori și a salariului de circa 58%. Salariul minim a crescut în mod constant. Dacă în 2022 aveam salariul minim de 2.550 lei, în 2023 a fost 3.000 lei până la 1 octombrie, după care a fost 3.300 lei de la 1 octombrie, în 2024 a fost 3.700 lei, iar în 2025 este 4.050 lei”, a menționat Florin Jianu, care a invocat datele Institutului Național de Statistică (INS), potrivit Agerpres.
El a precizat că poziția IMM România cu privirea la majorarea salariului minim brut pe țară în 2026 a fost prezentată și susținută la Comisia de dialog social de luni și va fi susținută și la Consiliul Național Tripartit care va avea loc spre sfârșitul acestei săptămâni.
„Sondajul realizat de IMM România fundamentează poziția noastră. În cadrul acestui sondaj am chestionat peste 2.000 de antreprenori care au răspuns în perioada 10-15 octombrie, din domenii precum: producție, comerț, Horeca, sectorul construcțiilor. Circa 70% dintre întreprinzători susțin că salariul minim brut ar trebui înghețat în anul 2026 și numai 30% dintre aceștia au răspuns că au posibilitatea creșterii salariului minim brut”, a adăugat președintele IMM România.
„Participanții la sondaj au afirmat că vor avea posibilitatea creșterii salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027, după depășirea a ceea ce IMM-urile numesc o criză economică în acest moment. Întrebați cu cât ar putea să crească salariul minim de la 1 ianuarie 2027, 54% dintre antreprenori au menționat că salariul poate crește până la 4.250 lei, de la 4.050 lei în prezent, foarte puțini dintre aceștia (11%) menționând salariul de 4.500 lei brut sau peste 4.500 lei brut”, a precizat el.
Florin Jianu a subliniat că dificultățile cu care se confruntă IMM-urile în cazul creșterii salariului minim brut pe țară începând cu 1 ianuarie 2026 „sunt și cele pe care le vedem în economie”.
„Ieri INS a dat publicității o scădere dramatică a sectorului construcțiilor (27%), dar și în ceea ce înseamnă consumul. De asemenea, celelalte activități ale economiei, comerțul, producția industrială au înregistrat scăderi. Dificultățile menționate de antreprenori sunt legate de creșterea prețului produselor oferite. O eventuală creștere a salariului minim se va duce în prețuri care și așa nu mai sunt competitive în acest moment. De altfel, scăderea competitivității companiilor e menționată de 42% dintre antreprenori ca fiind principala dificultate. O renunțare la investiții am primit ca feedback din partea multor antreprenori din România”, a mai spus Jianu.
El a subliniat că mulți antreprenori au stopat investițiile deoarece nu mai au încredere în mediul investițional din România.
Continuarea pe Hotnews.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

