Echipa PSD Pașcani continuă seria întâlnirilor directe cu cetățenii. Luni, 17 noiembrie, reprezentanții formațiunii vor fi prezenți în cartierul Blăgești, începând cu ora 14:30, pentru o nouă rundă de audiențe publice.
Ads
Programul „Audiențe în mișcare”, inițiat de organizația PSD Pașcani, ajunge săptămâna viitoare în cartierul Blăgești. Scopul acestor întâlniri este de a identifica, direct de la cetățeni, problemele și nevoile din fiecare zonă a municipiului.
Reprezentanții social-democrați spun că vor să asculte propunerile locuitorilor și să colecteze sesizările care vor fi ulterior analizate și transmise în Consiliul Local.
„Ne dorim să aflăm ce contează cu adevărat pentru oameni, pentru a putea formula măsuri concrete care să îmbunătățească condițiile de trai din comunitatea noastră. Rămânem aproape de cetățeni, pentru o comunicare directă și transparentă”, se arată în mesajul transmis de PSD Pașcani.
Evenimentul este programat pentru luni, 17 noiembrie, de la ora 14:30, în cartierul Blăgești. Cetățenii sunt invitați să participe și să aducă în atenția echipei PSD problemele din zonă.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

