- În timp ce unele firme își declară falimentul, iar oamenii strâng cureaua din cauza facturilor la curent, alții primesc energie electrică gratis de la stat. Ajută mult carnetul de partid și pilele, după cum reiese dintr-un raport al Curții de Conturi consultat de Recorder, care arată că Hidroelectrica a dat curent fără să factureze către 20 de companii și instituții religioase.
- Printre principalii beneficiari regăsim o firmă controlată de Alin Udriște, vicepreședinte al PNL Mehedinți și protejat al lui Virgil Popescu, ministrul Energiei în perioada 2020-2023.
- Cazul a ajuns pe birourile procurorilor DIICOT și DNA, dar toate plângerile au fost clasate în cursul acestui an.
- „Responsabilitatea mea nu există, atât timp cât dosarul s-a clasat”, a explicat Alin Udriște pentru Recorder. Firma controlată de politicianul liberal a primit energie fără factură în valoare de peste 500.000 de euro
Ads
Hidroelectrica a furnizat ani de zile energie electrică unor societăți comerciale și instituții religioase fără să încaseze niciun leu. Curentul pleca de la Hidroelectrica, existau contracte, dar nu se tăiau facturi. Totul a ieșit la iveală în urma unui control de rutină realizat de inspectorii Curții de Conturi la compania cu capital majoritar de stat.
Aceștia au descoperit că, în perioada ianuarie 2018 – iunie 2022, Hidroelectrica a furnizat curent către 20 de persoane juridice fără să factureze contravaloarea energiei, deși primea lunar situația pentru fiecare loc de consum.
Raportul Curții de Conturi este datat 7 iulie 2022, dar a durat mai mult de un an până când autoritatea care verifică cheltuirea banilor publici să sesizeze procurorii, pe 30 octombrie 2023. În plângerea penală, paguba a fost estimată la 9.350.949 de lei (1,9 milioane de euro).
Conexiuni politice și cutia electrică a milei
Firmele care au beneficiat de „amnezia” Hidroelectrica sunt împrăștiate pe harta României, dar au un numitor comun: conexiunile politice. Câteva exemple:
- Gerom Internațional SRL, o companie care duce la fostul prefect de Hunedoara, Aurel Serafinceanu, a primit curent nefacturat de peste 100.000 de euro.
- Valdo Forest Industries SRL, o firmă din Neamț care se ocupă de tăierea lemnului, despre care presa a arătat că este controlată din umbră de consilierul local PNL Constantin Dogariu – curent nefacturat de peste 25.000 de euro.
- NGM Leonard SRL, o fabrică de confecții din Pașcani legată de fostul consilier local PDL Leonard Rusu – curent nefacturat de peste 10.000 de euro.
Pe listă apar și nume grele din industrie: ArcelorMittal, din zona metalurgiei, și Romaero, companie de stat din domeniul aerospațial.
În aceleași condiții au primit energie electrică, în valoare de peste 600.000 de lei, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Mănăstirile Secu și Suzana și o parohie din București – Buna Vestire Bellu.
Dar în fruntea listei companiilor private care au beneficiat de curent de la Hidroelectrica fără să plătească stă o firmă controlată de un ex-parlamentar PNL, apropiat de fostul ministru al Energiei Virgil Popescu.
O afacere de familie liberală
Aurora Trust SA deținea principala fabrică de pâine din Drobeta-Turnu Severin. Până să intre în faliment, în 2022, compania a fost controlată direct sau prin intermediul familiei de Iuliu Alin Udriște, vicepreședinte PNL Mehedinți. Firma era deja în insolvență în ianuarie 2018, când a semnat un contract de furnizare a energiei electrice cu Hidroelectrica. Teoretic, nu putea.
Continuarea pe Recorder.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

