Un accident rutier a avut loc aseară în localitatea Tătăruși, în apropiere de municipiul Pașcani, după ce un autoturism, folosit ca taxi, a pierdut controlul și s-a izbit de un stâlp. Conform informațiilor transmise de ISU Iași, la fața locului au ajuns rapid o autospecială de intervenție și stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Ads
Echipajele au asigurat măsurile specifice în astfel de situații și au evaluat starea persoanelor aflate în vehicul. O singură victimă a necesitat îngrijiri medicale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, la Compartimentul de Primiri Urgențe a fost adusă o pacientă în vârstă de 54 de ani, din Tătăruși, care se afla pe bancheta din spate a taxiului în momentul impactului.
Femeia acuza dureri în zona cervicală, toracică anterioară, la nivelul pumnului drept, șoldului drept și genunchilor. În urma investigațiilor medicale, medicii au exclus suspiciunile de fracturi.
Pacienta a fost diagnosticată cu o entorsă la nivelul pumnului drept. A primit recomandările necesare din partea medicului ortoped, iar ulterior a fost externată, deplasându-se la domiciliu.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

