STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » CULTURAL » Educatie » Proiect de prevenire a violenței școlare la Școala „Ion Creangă” Gâștești: „Sub umbrela bucuriei și a respectului!”, derulat sub egida Ministerului Educației
pmp

Proiect de prevenire a violenței școlare la Școala „Ion Creangă” Gâștești: „Sub umbrela bucuriei și a respectului!”, derulat sub egida Ministerului Educației

În perioada octombrie–decembrie 2025, Școala Gimnazială „Ion Creangă” Gâștești a derulat proiectul educațional „Sub umbrela bucuriei și a respectului!”, o inițiativă dedicată prevenirii violenței și a comportamentelor de risc în mediul școlar. Proiectul face parte din Programul național „Împreună prindem curaj”, desfășurat sub egida Ministerului Educației și Cercetării, în conformitate cu OMEC nr. 6485/2025, și a avut ca obiectiv principal crearea unui climat educațional sigur, incluziv și bazat pe respect reciproc, prin implicarea elevilor, cadrelor didactice, părinților și partenerilor comunitari.

Ads

„În perioada octombrie-decembrie 2025 la Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Gâștești s-a desfășurat proiectul  ”Sub umbrela bucuriei și a respectului!”, proiect ce face parte din Programul de prevenire a violenței și infracțiunilor în mediul școlar Împreună prindem curaj, aflat sub eghida Ministerului Educației și Cercetării în conformitate cu OMEC nr. 6485/2025.

Activitățile din cadrul proiectului și-au propus  prevenirea și reducerea violenței și infracționalității școlare . Direcțiile esențiale au fost:

Consolidarea educației preventive
Introducerea sistematică a programelor de educație socio-emoțională, educație civică și juridică, adaptate vârstei elevilor, poate contribui la dezvoltarea empatiei, autocontrolului și respectului față de reguli. Activitățile interactive (dezbateri, jocuri de rol, ateliere) sunt mai eficiente decât abordările pur teoretice.

Formarea continuă a cadrelor didactice
Profesorii trebuie sprijiniți prin cursuri de formare în managementul conflictelor, comunicare nonviolentă și identificarea timpurie a comportamentelor de risc. Un cadru didactic bine pregătit poate preveni escaladarea situațiilor conflictuale.

Implicarea activă a părinților
Colaborarea constantă între școală și familie este esențială. Organizarea de întâlniri, consiliere parentală și informări privind riscurile comportamentelor violente sau infracționale ajută la transmiterea unor mesaje coerente elevilor.

Dezvoltarea serviciilor de consiliere școlară
Creșterea numărului de consilieri școlari și asigurarea accesului real al elevilor la consiliere psihologică pot reduce semnificativ comportamentele problematice, mai ales în cazul elevilor aflați în situații vulnerabile.

Parteneriate cu instituțiile comunitare
Colaborarea cu poliția, autoritățile locale, ONG-uri și servicii sociale poate duce la derularea unor programe preventive eficiente, campanii de informare și intervenții rapide în cazurile de risc.

Crearea unui climat școlar sigur și incluziv
Promovarea toleranței, respectului și a diversității, precum și aplicarea consecventă a regulamentelor școlare contribuie la reducerea violenței. Elevii trebuie să se simtă în siguranță și ascultați în mediul școlar.

Monitorizarea și evaluarea continuă a măsurilor
Analiza periodică a incidentelor, a cauzelor acestora și a eficienței măsurilor aplicate permite ajustarea strategiilor de prevenire și îmbunătățirea constantă a intervențiilor. Valoare totală a proiectului a fost de 4980 lei”, a transmis directorul adjunct al școlii, Laura Maftei.

FOTO:

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...