Polițiștii din cadrul Poliția Orașului Târgu Frumos au desfășurat, la data de 28 februarie a.c., o acțiune pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
În cadrul activităților, au fost legitimate 17 persoane și verificate 12 autovehicule, precum și 13 societăți comerciale.
Ads
Amenzi pentru abateri rutiere și fapte antisociale
În urma controalelor, polițiștii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 26.500 de lei. Dintre acestea, 11 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 8 sancțiuni au fost acordate conform Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială și a ordinii publice.
Reprezentanții poliției transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în scopul creșterii gradului de siguranță în comunitate.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

