STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » CULTURAL » Educatie » Elevii dau proba la Limba română în cadrul simulării examenului de Bacalaureat. Câte licee au anulat examenul  
pmp

Elevii dau proba la Limba română în cadrul simulării examenului de Bacalaureat. Câte licee au anulat examenul  

În peste 95% dintre unitățile de învățământ din țară se organizează, începând de luni, 23 martie, simularea examenului de Bacalaureat. Ministerul Educației și Cercetării a transmis vineri ultimele date privind participarea liceelor la simularea Bacalaureatului.

Ads

Astfel, simularea este organizată în 1.364 (95,59%) unități de învățământ, numărul (estimativ) de elevi înscriși în platformă până la momentul raportării fiind de peste 143.000.

Potrivit MEC, 63 de licee, adică 4,41% din numărul total de unități de învățământ, au anunțat că nu participă la simulare.

Peste 60.500 de elevi au participat deja la simulări organizate la nivel local.

Luni, va avea loc prima probă scrisă – simularea la Limba și literatura română.

Simularea se desfășoară în perioada 23 – 26 martie.

Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat sunt: limba și literatura română, limba și literatura maternă pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale, matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie.

Simularea Bacalaureatului are loc pe fondul protestului sindicatelor din Educație, nemulțumite de măsurile de austeritate luate de Guvern. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au îndemnat cadrele didactice să nu oprească protestul nici săptămâna viitoare, când încep simulările pentru examenul de Bacalaureat.

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...