Costel Hugianu, primar al comunei Stolniceni-Prăjescu din anul 2008, a încetat din viață, lăsând în urmă o comunitate îndurerată și o carieră marcată de implicare și devotament în administrația publică locală.
Ads
Reprezentanții PSD Iași au transmis un mesaj de condoleanțe, subliniind contribuția semnificativă a acestuia la dezvoltarea comunei. De numele său se leagă proiecte importante de modernizare, dar și o relație apropiată cu cetățenii, construită pe încredere și respect.
„Am pierdut nu doar un coleg, ci un om de o aleasă calitate, un primar dedicat și un prieten. Costel Hugianu a fost un exemplu de implicare și responsabilitate, un om care a pus întotdeauna comunitatea pe primul loc. Îi vom păstra vie memoria prin respectul pentru munca sa și prin continuarea proiectelor în care a crezut”, a declarat Bogdan Cojocaru, deputat și președinte PSD Iași.
Plecarea sa lasă un gol profund atât în rândul familiei și al celor apropiați, cât și în comunitatea locală și în organizația social-democrată ieșeană.
” #PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii la cele veșnice a #primarului comunei #Stolniceni–#Prăjescu, Costel Hugianu, un om care și-a dedicat viața comunității pe care a slujit-o cu devotament timp de aproape două decenii.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

