Acasă » EVENIMENT » Grevă în spitale astăzi în toată țara. Ce se întâmplă cu pacienții și avertismentul lansat de Sanitas
pmp

Grevă în spitale astăzi în toată țara. Ce se întâmplă cu pacienții și avertismentul lansat de Sanitas

Angajații din sistemul public de sănătate intră luni într-o grevă de avertisment de două ore, primul pas din calendarul de proteste anunțat de Federația Sanitas. Sindicaliștii contestă proiectul noii legi a salarizării, despre care spun că menține inechitățile dintre categoriile profesionale, reduce veniturile unor angajați și nu a fost elaborat în urma unui dialog real cu partenerii sociali. Dacă revendicările nu vor fi luate în considerare, de pe 28 iulie va începe greva generală în toate unitățile sanitare din țară.

Ads

Sanitas: noua lege a salarizării a fost elaborată fără un dialog real

Federația Sanitas a anunțat că greva de avertisment se desfășoară luni, între orele 9:00 și 11:00, ca reacție la modul în care Guvernul promovează noua lege a salarizării pentru sectorul public, informează News.ro.

“Luni, 20 iulie, în intervalul 9.00 – 11.00, Sanitas declanşează grevă de avertisment în sistemul public de sănătate. Federaţia SANITAS din România respinge categoric modul în care Guvernul înţelege să promoveze şi să forţeze adoptarea noii legi a salarizării pentru sectorul public. Documentul prezentat nu este rezultatul unui dialog social autentic, ci al unui proces opac, în care consultarea organizaţiilor sindicale a fost redusă la o simplă formalitate”, a transmis organizația sindicală, care susține că “în realitate, Guvernul Bolojan nu-şi doreşte un sistem public de sănătate funcţional şi corect cu angajaţii şi cu cetăţenii acestei ţări”, anunță Sanitas.

Sindicaliștii amintesc că au cerut luni la rând proiectul legii salarizării, iar în luna iunie aproximativ 15.000 de membri Sanitas au protestat în Piața Victoriei, în timp ce angajații din sănătate și asistență socială au declanșat greva japoneză.

Ce reproșează sindicaliștii proiectului de lege

Președintele Sanitas, Iulian Pope, afirmă că forma actuală a proiectului nu rezolvă problemele reclamate de angajați. “În continuare acuzăm perpetuarea unor inechităţi salariale între diferite categorii profesionale din sistem, în continuare constatăm că vor exista pierderi salariale pentru unii colegi, în continuare valoarea socială a muncii angajaţilor din Sănătate este subestimată de cei care fac politicile salariale în această ţară, de aceea vom continua programul de greve anunţat”, a declarat Iulian Pope.

Potrivit Federației Sanitas, una dintre cele mai controversate modificări vizează regimul sporurilor. Sindicaliștii susțin că acestea reprezintă compensații pentru riscurile profesionale și nu beneficii care pot fi reduse sau acordate discreționar.

“Aşa-zisa restructurare a sporurilor ascunde, în realitate, o diminuare semnificativă a veniturilor personalului din sănătate.

Spre exemplu, un spor de 3-5 lei/oră pentru cei care lucrează în ture de noapte, în weekend sau de sărbătorile legale este mai mult decât demotivant: este o bătaie de joc la adresa celor care ţin sistemul medical public în funcţiune”, susțin reprezentanții Sanitas.

Continuarea pe Stiripesurse.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

VIDEO / Conferință de presă Primăria Pașcani

VIDEO / Conferință de presă Primăria Pașcani, urmăriți în video-ul de mai jos: Ads VIDEO: