Acasă » Administratie » Primăria Pașcani caută consultanță de 78.000 de lei pentru regenerare urbană. Firmă din Iași ofertantă
pmp

Primăria Pașcani caută consultanță de 78.000 de lei pentru regenerare urbană. Firmă din Iași ofertantă

Primăria Pașcani caută consultanță de 78.000 de lei pentru regenerare urbană. Sunt prevăzute dezbateri publice, randări 3D și un masterplan

Primăria Municipiului Pașcani a inițiat o achiziție directă pentru servicii de consultanță și asistență tehnică în cadrul inițiativei New European Bauhaus, prin care urmărește pregătirea unui proiect de regenerare urbană. Valoarea estimată a serviciilor este de 78.000 de lei, fără TVA, iar documentația prevede inclusiv consultarea cetățenilor, organizarea unor dezbateri publice și elaborarea unui masterplan cu propuneri de amenajare.

Ads

Potrivit acestora, serviciile sunt solicitate de municipalitate în cadrul unui proiect propus spre finanțare prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027, Prioritatea 7 – Inițiativa New European Bauhaus. Pentru această achiziție a fost indicată societatea S.C. Echo Building Workshop S.R.L., din Iași, în calitate de ofertant. Termenul-limită pentru răspunsul ofertantului este 29 octombrie 2026.

Cel puțin 200 de persoane ar urma să fie consultate

Caietul de sarcini prevede organizarea unui proces de implicare a comunității locale, astfel încât propunerile de intervenție urbană să fie formulate și prioritizate cu participarea cetățenilor și a altor categorii interesate.

Consultantul va trebui să realizeze o analiză preliminară a situației existente, să identifice problemele și oportunitățile de dezvoltare și să pregătească un raport de diagnostic urban. Ulterior, sunt prevăzute chestionare, întâlniri publice, focus-grupuri, interviuri și alte metode de consultare, în funcție de nevoile proiectului, după cum se precizează în caietul de sarcini elaborat de primărie.

Cerințele minime includ organizarea a cel puțin două dezbateri publice, obținerea răspunsurilor de la minimum 200 de persoane și implicarea a cel puțin cinci categorii distincte de participanți. Documentația menționează și măsuri pentru facilitarea participării persoanelor cu dizabilități și a grupurilor vulnerabile.

Procesul ar urma să continue prin ateliere de co-creare, la care să participe cetățeni, reprezentanți ai autorităților, ai organizațiilor neguvernamentale și ai mediului educațional. Sunt prevăzute minimum două ateliere de co-creare și un atelier educațional destinat elevilor și tinerilor.

Planșe conceptuale și minimum cinci randări 3D

Pe baza consultărilor, prestatorul va trebui să elaboreze un concept preliminar de amenajare urbanistică și arhitecturală. Acesta va include un plan de ansamblu, propuneri de amenajare peisagistică, mobilier urban, soluții de accesibilizare și elemente care să integreze identitatea locală.

Caietul de sarcini solicită minimum trei planșe conceptuale și cinci randări 3D, precum și un masterplan de regenerare urbană. Documentația va trebui să cuprindă un portofoliu de fișe de proiect, o listă a priorităților investiționale și un plan de implementare etapizată.

Tot consultantul va trebui să identifice intervențiile care ar putea fi realizate pe termen scurt, mediu și lung, să le prioritizeze în funcție de impact, importanță și urgență și să indice posibile surse de finanțare.

Caietul de sarcini nu stabilește, în paginile consultate, o listă definitivă de lucrări care vor fi executate. Rolul contractului este pregătirea documentației și formularea propunerilor care să fundamenteze proiectul de regenerare urbană.

Contractul ar trebui să dureze cel mult trei luni

Durata prevăzută pentru prestarea serviciilor este de maximum trei luni de la semnarea contractului. Primăria va verifica livrabilele intermediare și documentația finală, iar prestatorul va avea obligația să remedieze neconformitățile constatate fără costuri suplimentare.

Caietul de sarcini semnat de primarul Marius Pintilie mai prevede că prestatorul va acorda sprijin tehnic și metodologic, fără costuri suplimentare, pentru clarificările solicitate în perioada de verificare a proiectului, timp de cel puțin 12 luni de la recepția finală a serviciilor.

Valoarea de 78.000 de lei reprezintă costul estimat al serviciilor de consultanță și asistență tehnică și nu include TVA. Eventualele investiții rezultate din masterplan ar urma să fie stabilite și pregătite ulterior, în funcție de propunerile elaborate și de identificarea surselor de finanțare.

Noul Bauhaus European a fost creat cu scopul ca orașele să devină mai verzi și își propune să pună în valoare locurile îndrăgite de cetățeni, cu respect pentru natură și cei din jur. Primarul Pintilie vrea să amenajeze zona de versant a Parcului Peștișorul cât și o parte din jurul acestuia prin acest program de finanțare.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

ANM anunță răcire, ploi și temperaturi sub zero grade la început de noiembrie. Cum este vremea în următoarele două săptămâni

ANM anunță că vremea se va răci treptat în următoarele două săptămâni, cu ploi în ...