STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Femeile însărcite au dreptul la însoțitor în timpul nașterii. Legea a fost promulgată de președinte
pmp

Femeile însărcite au dreptul la însoțitor în timpul nașterii. Legea a fost promulgată de președinte

Femeile însărcinate au dreptul de a fi însoțite la cerere, de o persoană aleasă de aceasta, pe tot parcursul travaliului, nașterii și transferului intrainstituțional. Legea votată de toate partidele din țară a fost promulgată, miercuri, de președintele Nicușor Dan, scrie Agerpres.

Ads

Noul act aduce completări în Legea drepturilor pacientului, mai exact în ceea ce privește drepturile pacientului în domeniul reproducerii, al sarcinii și al nașterii. Astfel, femeia însărcinată are dreptul la respectarea demnității și a vieții private pe durata sarcinii, a travaliului, a nașterii și până la externare iar unitățile sanitare publice și private au obligația de a asigura protejarea intimității femeii însărcinate prin măsuri organizatorice sau tehnice adecvate, inclusiv prin separare vizuală corespunzătoare în spațiile în care se desfășoară travaliul și nașterea.

Restrângerea dreptului prevăzut este permisă numai în situații obiective, justificate medical sau epidemiologic, care privesc siguranța femeii însărcinate, a nou-născutului, a personalului medical ori a celorlalte femei internate în unitatea sanitară.

Dreptul de a fi însoțită la naștere

Femeia însărcinată are dreptul, prin acest act, de a fi însoțită, la cerere, de o persoană aleasă de aceasta, pe tot parcursul travaliului, nașterii și transferului intrainstituțional, iar exercitarea dreptului prevăzut se realizează cu respectarea normelor de igienă, epidemiologice și de siguranță medicală.

Restrângerea dreptului prevăzut este permisă numai în mod excepțional, în situații obiective, justificate medical sau epidemiologic, atunci când prezența persoanei însoțitoare poate afecta siguranța femeii însărcinate, a nou-născutului, a personalului medical ori a celorlalte femei internate în unitatea sanitară.

Nou-născutul are dreptul, imediat după naștere, precum și pe durata internării în unitatea sanitară, de a rămâne împreună cu mama sa și de a nu fi separat de aceasta, cu excepția situațiilor justificate din motive medicale, epidemiologice, de siguranță sau de forță majoră, consemnate în documentele medicale.

Unitățile sanitare au obligația de a organiza îngrijirea postnatală astfel încât să favorizeze contactul precoce mamă – nou-născut, inițierea alăptării și rooming-in-ul, în condiții de siguranță medicală pentru mamă și copil.

Șeful statului a promulgat miercuri un alt act normativ care completează aceeași Lege a drepturilor pacientului, în sensul oferirii de facilități.

Potrivit completării, pacienții asigurați în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate au dreptul la scutece pentru adulți, compensate în proporție de 80% dintr-un preț de referință, în baza prescripției medicului specialist, indiferent de caracterul temporar sau permanent al afecțiunii.

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

HARTĂ Lista completă a orașelor și județelor din România care dispar: 55% dintre orașele țării vor deveni comune

Europarlamentarul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău și coordonatorul grupului de lucru privind reorganizarea administrativ-teritorială a ...