Șase luni fără răspuns de la Primăria Pașcani! Pintilie îi acuză pe consilieri că blochează instituția, după ce chiar el îi trimite să facă solicitări.
Consilierul local PSD Vlad Macovei (FOTO) susține că așteaptă de jumătate de an un răspuns la o solicitare privind investițiile Primăriei Pașcani, valoarea lucrărilor contractate și sursele de finanțare. Situația a generat un schimb de replici cu primarul Marius Pintilie, care l-a acuzat că încearcă să blocheze activitatea instituției.
Ads
Șase luni de așteptare pentru informații despre investițiile publice
O nouă dispută privind transparența administrației locale a avut loc în plenul Consiliului Local Pașcani. Consilierul PSD Vlad Macovei, liderul grupului social-democrat din legislativul local, a reclamat că nu a primit nici până în prezent un răspuns la o solicitare transmisă Primăriei în data de 2 aprilie 2026.
Cererea cuprindea mai multe puncte referitoare la investițiile publice derulate de administrația locală începând cu anul 2020. Printre informațiile solicitate se numărau lista investițiilor aflate în derulare, valoarea indicatorilor tehnico-economici aprobați prin hotărâri ale Consiliului Local, valorile rezultate în urma licitațiilor și sursele de finanțare utilizate pentru fiecare contract.
Macovei a susținut că nu a primit răspuns la niciuna dintre aceste solicitări, deși au trecut aproximativ șase luni.
„Aș vrea să vă contrazic vizavi de solicitările pe care le facem noi, ca și consilieri, către Primărie. În data de 02.04.2026 am trimis către Primăria Municipiului Pașcani o solicitare în care am cerut toate investițiile care se află în derulare din anul 2020 până la data respectivă, la care nu am primit răspuns. O altă întrebare a fost valoarea indicatorilor tehnico-economici aprobați prin hotărârile Consiliului Local. Iarăși nu am primit răspuns. Am cerut valoarea rezultată în urma licitațiilor și sursa fondului utilizat pentru fiecare contract în parte. La care nu am primit răspuns”, a declarat Vlad Macovei.
Consilierul PSD a atras atenția asupra contradicției dintre îndemnul primarului de a formula solicitări scrise atunci când nu există răspunsuri pe loc și situația în care, după depunerea acestor cereri, informațiile nu mai ajung la aleșii locali.
Pintilie: „Cred că intenționați să blocați tot aparatul din Primărie”
În replică, primarul Marius Pintilie a susținut că solicitările consilierului nu ar fi necesare și l-a acuzat pe acesta că încearcă să îngreuneze activitatea instituției.
Edilul a afirmat că informațiile solicitate s-ar găsi deja pe site-ul Primăriei și că aleșii locali ar trebui să le consulte.
„După părerea mea, cred că intenționați să faceți treaba asta, ca să blocați tot aparatul din Primărie. Adică, în momentul în care aveți toate informațiile pe site-ul Primăriei […] eu cred că v-ați pus în cap treaba asta, ca să blocați aici funcționarea Primăriei, cu tot felul de cereri din astea care, din punctul meu de vedere, nu-și au rostul. Că dacă vreți să știți ceva, este deja pe site-ul Primăriei, nu trebuie decât să puneți mâna să munciți un pic”, a declarat Marius Pintilie.
Numai că, potrivit consilierului PSD, nu toate informațiile solicitate pot fi găsite în documentele publicate pe site-ul instituției. În plus, cererea sa nu viza doar existența unor investiții, ci și date concrete despre valorile contractelor după licitații și sursele din care sunt finanțate.
Primarul vorbește despre investiții, Macovei cere cifre concrete
În cadrul aceleiași discuții, Marius Pintilie a respins ideea că situația investițiilor ar ridica probleme și a criticat modul în care sunt prezentate întrebările despre execuția bugetară.
„Cu investițiile merge mai bine sau mai rău, dar, slavă Domnului, sunt suficiente. Deci, sunt suficiente investiții acolo care merg. Deci, da, stăm bine și la investiții. Dar îmi place că la contul de execuție faceți cumva să aruncați așa niște petarde, ca și cum, dom’le, aici sunt probleme mari cu banii la Primărie”, a afirmat primarul.
Vlad Macovei a revenit și a explicat că solicitarea nu ar fi trebuit să blocheze activitatea administrației, în condițiile în care informațiile puteau fi transmise etapizat.
„Ne-ați solicitat să facem o cerere. Am făcut cerere. Nu am primit răspuns. Sunt șase luni de zile de atunci. Am șase puncte doar în cererea aia. Doar câte una pe lună, dacă primeam răspuns, nu aș fi blocat Primăria, cum spuneți dumneavoastră. Bun, nu ne încadrăm în 30 de zile, dar nu am primit niciun răspuns vizavi de acea solicitare”, a replicat consilierul PSD.
Nu este pentru prima dată când consilierii locali reclamă că solicitările adresate Primăriei Pașcani rămân fără răspuns sau că informațiile primite nu corespund întrebărilor formulate.
Disputa ridică din nou problema accesului aleșilor locali la datele privind investițiile și cheltuirea banilor publici. Dincolo de schimbul de replici politice, rămâne o întrebarea: de ce o solicitare transmisă încă din 2 aprilie 2026, care vizează investiții, valori contractuale și surse de finanțare, nu a primit până acum un răspuns, potrivit consilierului care a formulat-o? De ce conducerea primăriei se ferește de a oferi răspunsuri clare și de a prezenta execuțiile bugetare în mod detaliat pentru o bună transparență?
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

