Acasă » LIFESTYLE » Canabisul, legalizat în România! Ce decizie a luat Senatul, „pe ascuns”
thomplast

Canabisul, legalizat în România! Ce decizie a luat Senatul, „pe ascuns”

Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de marţi, un proiect de lege care prevede reglementarea folosirii canabisului şi derivatelor acestuia în scopuri medicale.Nota de adoptare tacită pentru acest act normativ, pentru care termenul de dezbatere şi vot în prima Cameră sesizată s-a împlinit pe 30 octombrie, a fost citită, în plen, de preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, scrie Agerpres, citat de evz.ro.

Actul normativ reglementează „regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea şi tranzitul pe teritoriul naţional, în scop medical, ale plantelor de canabis şi ale substanţelor preparate pe baza acestor plante”.

Prin propunerea legislativă, iniţiată de 87 de parlamentari preponderent PSD, este înfiinţată Agenţia naţională privind utilizarea plantelor de canabis în scop medical, în subordinea Ministerului Sănătăţii, care să autorizeze creşterea şi vânzarea canabisului şi a medicamentelor din această plantă în farmacii şi condiţiile de prescriere medicală.

Potrivit proiectului, Ministerul Sănătăţii, prin Agenţia Naţională privind Canabisul, achiziţionează toată producţia internă de plante de canabis, substanţe şi preparate ce conţin canabis şi asigură distribuirea acestora către persoanele juridice autorizate.

„Prescripţia medicală pentru plantele de canabis, substanţele şi preparatele ce conţin canabis poate fi emisă, pentru tratamentul în ambulatoriu, de medicii specialişti sau, după caz, medici veterinari, în scop medical, oricărui pacient în legătură cu care medicul specialist consideră necesar preparatul respectiv ca tratament”, stipulează proiectul de lege.

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Stare de urgență în România! Cum te poți proteja de virusul ucigaș

Dat fiind faptul că sezonul rece își face simțită prezența din plin, românii trebuie să ...