Căpitanul Witold Pilecki, prizonier de bunăvoie la Auschwitz

Povestea vieții căpitanului polonez Witold Pilecki poate întrece ușor scenariul unui film senzațional. El a plecat voluntar în lagărul de exterminare de la Auschwitz, pentru a crea acolo o mișcare de rezistență și pentru a informa lumea despre holocaust. A supraviețuit războiului dar, devenit incomod pentru comuniști, a fost asasinat cu un glonț în ceafă. Timp de mai bine de o jumătate de secol a căzut în uitare, iar familia lui nu știe nici azi unde este îngropat. În Polonia contemporană există școli care-i poartă numele, monumente care-i sunt dedicate, iar el a fost inclus în panteonul eroilor naționali.

Witold Pilecki este exemplul tipic de erou „polonez”, în sensul tradițional al termenului în secolul al XIX-lea – cu alte cuvinte, un romantic, așa cum rezultă adesea din alegerile făcute de-a lungul vieții. Acesta este, probabil, motivul pentru care, pentru unii cercetători, nu numai străini, acțiunile sale sunt apreciate și înțelese cu dificultate. Pentru mulți, destinul lui Pilecki este atât de neobișnuit, motivațiile – atât de nobile, iar sacrificiul pentru patrie – uriaș, încât pare ireal.

În același timp, faptele lui Witold Pilecki pot fi înțelese cu ușurință dacă se cunosc atmosfera din familia sa și tradițiile patriotice cultivate de aceasta. Familia Pilecki provenea de pe lângă Nowogródek, din regiunea Vilnius, unde orășenimea era alcătuită din evrei și polonezi, iar țăranii erau polonezi, bieloruși și lituanieni. Nobilimea locală, aproape exclusiv poloneză, a fost supusă opresiunii naționaliste de către administrația țaristă. Astfel, tatăl lui Pilecki, Julian, a fost trimis să lucreze la Ołoniec (în Karelia, la est de Lacul Ladoga, în Rusia), unde a primit un post de pădurar. Acolo, în 1901, a venit pe lume fiul său, Witold, ca al treilea dintre cei cinci copii ai familiei. La vârsta de 9 ani, împreună cu mama sa, Ludwika, s-a întors la Vilnius, adică în zona fostei Republici Polono-Lituaniene, unde a început să studieze la gimnaziul local. Deja de atunci era implicat în acțiunile ilegale ale unor cercetași polonezi, activitate pe care a continuat-o și în anii Primului Război Mondial.

Participant la Bătălia Varşoviei

În 1918, când trupele germane s-au retras și bolșevicii s-au apropiat de Vilnius, Witold Pilecki, ca și alți cercetași, s-a alăturat voluntar unităților de luptă poloneze și a luat parte la confruntările pentru apărarea orașului. După o scurtă pauză, îl regăsim în rândurile armatei poloneze, participând la Bătălia Varșoviei din 1920, și apoi în urmărirea soldaților ruși, după înfrângerea Armatei Roșii, sau în confruntările cu lituanienii. Pentru curajul său, a fost decorat de două ori, prima dată cu Crucea de Luptă și apoi cu medalia „Pentru Eliberarea Vilniusului”.

După demobilizare s-a întors acasă. În 1921 a absolvit liceul și a început studiile la Facultatea de Arte Plastice de la Universitatea „Stefan Bathory” din Vilnius. Curând însă, din pricina bolii tatălui său și acumulării datoriilor de către proprietatea mamei din Sukurcze (azi în Belarus; din fosta proprietate a familiei nu se mai păstrează astăzi nimic – n.tr.), a trebuit să-și întrerupă studiile. A început să se ocupe de administrarea proprietății și a încercat să o modernizeze, construind, de exemplu, o fabrică de lapte. De asemenea, a încercat să-i ajute pe țăranii de acolo, contribuind la ridicarea gradului lor de educație, prin creșterea nivelului cunoștințelor privind practicarea agriculturii. Era, așadar, un bun gospodar și un locuitor activ al comunității.

Începe să folosească numele Tomasz Serafiński

În 1931, Witold Pilecki s-a căsătorit cu Maria Ostrowska, învățătoare și bibliotecară. Curând li s-au născut cei doi copii: Andrzej și Zofia. În ciuda multiplelor îndatoriri familiale și de muncă, Pilecki a participat la numeroase cursuri și exerciții militare. În 1926 a fost numit sublocotenent în rezervă, a absolvit apoi cursul comandanților de pluton de cavalerie de recunoaștere, după care a făcut practică la Regimentul 78 de infanterie. În 1932 a organizat din proprie inițiativă un escadron, cu numele „Krakus”, format din localnicii rezerviști, și care, în cazul mobilizării, urma să sprijine o divizie de infanterie.

Puțin înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, escadronul lui Pilecki a fost repartizat pe lângă Divizia 19 de infanterie. Aceasta intra în componența Armatei „Prusiei” și a participat la luptele din septembrie 1939, atunci când Germania nazistă a atacat Polonia. Pentru cavaleriștii lui Pilecki a fost o perioadă de înfruntări grele cu unitățile motorizate germane. Divizia la care a fost atașat a fost anihilată aproape în întregime, iar escadronul, suplimentat cu supraviețuitori din alte unități, s-a retras spre est, ajungând în zona Włodawa pe Bug.

Acolo, în fața superiorității absolute a armatelor germane și sovietice, după sfârșitul rezistenței opuse, la jumătatea lunii octombrie, de ultima armată poloneză, Pilecki și-a desființat escadronul și a plecat la Varșovia ca simplu civil. Pentru că nu putea ajunge la familia lui, în Sukurcze, localitate situată în spatele liniei de demarcație trasate de trupele sovietice, s-a adăpostit în casa unei prietene, doctor. În acea vreme, a folosit documente de identitate false, emise pe numele de Tomasz Serafiński.

Apar informaţii despre lagărul de la Auschwitz

Deja la sfârșitul lui octombrie și începutul lui noiembrie 1939, Pilecki lua legătura cu ofițerii pe care-i cunoștea, pentru a crea o mișcare de rezistență. Curând, aceasta a luat naștere prin înființarea Armatei Secrete Poloneze (TAP – Tajna Armia Polska), sub comanda maiorului Jan Włodarkiewicz. Pilecki a devenit mai întâi șeful cadrelor acesteia, iar mai târziu inspector-șef.

Inițial, lucrul la crearea structurilor conspirative l-a absorbit complet, mai ales când a reușit să recruteze noi membri și să adune arme. După câteva luni însă, în conducerea TAP au apărut neînțelegeri legate de necesitatea definirii afilierii politice și subordonării față de structurile statului subteran polonez. În loc să participe la dispute sterile, Pilecki dorea să ducă la îndeplinire sarcini concrete. La sugestia superiorilor săi a fost de acord să meargă în lagărul de concentrare german de la Auschwitz pentru a obţine informaţii direct de la faţa locului.

Trebuie amintit aici că ceea ce ştiau conspiratorii din Varşovia cu privire la noul lagăr, înfiinţat la Oświęcim (la vest de Cracovia, în voievodatul Polonia Mică – n.tr.) cu doar patru luni înainte, era extrem de puţin. În acel moment acolo se aflau doar 1.500 de deţinuţi, proveniţi din arestările din sudul Poloniei, şi la început nu părea să fie un loc unde se ucidea în masă. Cu toate acestea, în 1940, la mijlocul lunii august, a fost trimis acolo un transport mare, de 1.666 de persoane, reţinute în Varşovia în urma raziilor masive efectuate pe străzile oraşului. La scurt timp după aceea, familiile deţinuţilor au început să primească telegrame în care erau informate despre decesul rudelor. Abia atunci a devenit clar că Auschwitz nu era doar un centru de izolare, ci un lagăr special, chiar şi pentru standardele aparatului de teroare nazist.

Pilecki/Tomasz Serafiński primeşte numărul 4.859

Circumstanţele arestării lui Pilecki, în timpul uneia dintre următoarele razii, la 19 septembrie 1940, nu au fost pe deplin clarificate. Conform propriei relatări, el urma să se alăture grupului de bărbaţi reţinuţi pe strada Feliński. Cu toate acestea, versiunea evenimentelor oferită de cumnata sa, Eleonora Ostrowska, pare mai plauzibilă: în timpul arestărilor, el se afla în apartamentul ei şi, în ciuda faptului că ar fi putut scăpa, s-a lăsat prins de poliţiştii germani. Polonezii reţinuţi au fost plasaţi temporar în fosta cazarmă de pe strada Łazienkowska. Acolo le-au fost notate datele personale şi au fost împărţiţi în grupuri și trimiși la muncă forţată în Germania de Vest, în Prusia Orientală şi în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Probabil soarta a făcut ca Pilecki să fie inclus în ultimul grup.

Transportul în care se aflau şi deţinuţii de la Pawiak (închisoare din Varșovia care nu mai există azi; în anii 1939-1944 a fost cea mai mare închisoare politică germană de pe teritoriul Poloniei ocupate – n.tr.) a sosit la Auschwitz în noaptea de 21-22 septembrie 1940. A doua zi au fost înregistraţi 1.705 de noi deţinuţi. Pilecki (sub numele de Tomasz Serafiński) a primit numărul 4.859, iar meseria declarată a fost cea de grădinar.

Primele zile de detenţie au fost deosebit de dificile pentru el, ca şi pentru majoritatea prizonierilor: la început a fost bătut cu băţul şi forţat să facă aşa-numitul sport, de fapt exerciţii fizice intense. A nimerit apoi într-una dintre cele mai grele grupe de muncă – „Abbruchkommando”, care se ocupa cu distrugerea caselor aparţinând polonezilor strămutaţi anterior. Realizată cu ajutorul unor unelte simple, această muncă – istovitoare şi periculoasă – ducea la epuizarea rapidă a forţelor prizonierilor. Prin urmare, cu ajutorul unui coleg, Pilecki a reuşit să obţină transferul la atelierul de tâmplărie al lagărului.

Mişcare de rezistenţă în interiorul lagărului

Încă din această perioadă timpurie, Pilecki a început să stabilească contacte cu ofiţerii deținuți pe care-i cunoştea personal, punând bazele unei organizaţii a mişcării de rezistenţă, numită Uniunea Organizaţiei Militare (ZOW – Związek Organizacji Wojskowej). Pentru a evita deconspirarea, Pilecki a creat sistemul „cincimii”, prin care – cu excepţia comandanţilor – restul membrilor nu se cunoşteau între ei, începând cu aşa-numita „cincime superioară”, în care au fost cooptaţi cei mai de încredere prizonieri: dr. Władysław Dering, locotenent-colonelul Władysław Surmacki, căpitanul Jerzy de Virioin, Eugeniusz Obojski şi Roman Zagner. În timp, această structură a cuprins majoritatea blocurilor din lagărul principal de la Auschwitz, iar din 1942, și lagărele de la Brzezinka (Birkenau) şi Monowice (Monowitz), aflate nu departe de Auschwitz.

Scopul principal al activităţii ZOW era să transmită ştiri despre situaţia de pe front, să întreţină starea de spirit a prizonierilor, să facă legătura cu mişcarea de rezistenţă din afara lagărului, să procure alimente şi medicamente, să-i lichideze pe informatorii care lucrau pentru Gestapo şi să neutralizeze influenţa celor mai brutali funcţionari. În faza de început a rezistenţei, Pilecki considera însă că cel mai important aspect era informarea conducerii subterane din Varşovia (numită iniţial Uniunea Luptei Armate – ZWZ şi apoi Armata Naţională – AK) cu privire la situaţia din lagăr. Acest lucru a devenit posibil în toamna anului 1940, datorită eliberării unor prizonieri; cei mai de încredere au primit de la Pilecki instrucţiuni stricte cu privire la persoana căreia să i se adreseze la Varşovia şi ce anume informaţii să memoreze.

Raportul de la sfârşitul anului 1940

Ca urmare, la începutul anului 1941, conducerea ZWZ a început să primească informaţii despre Auschwitz, aduse de obicei de oameni eliberaţi din lagăr. Este dificil de afirmat în mod clar câte persoane au furnizat date provenite de la organizaţia lui Pilecki sau câte persoane au contactat în mod independent şi pe cont propriu membri ai cartierului general al ZWZ. Cu toate acestea, din conţinutul notelor redactate la Varşovia reiese destul de clar că o parte semnificativă din informaţiile despre Auschwitz provenea nu de la prizonieri individuali, ci a fost obţinută de către mişcarea de rezistenţă a lui Pilecki, care era extrem de eficientă şi care cunoştea foarte bine cum funcţiona administraţia SS.

Aceste note conţin, de exemplu, informații numerice, datele exacte şi numele ofiţerilor SS care îndeplineau funcţii cheie în garnizoana germană. Nu există nicio îndoială că Pilecki trimitea la Varşovia şi rapoarte secrete scrise. Chiar şi aşa, detalii despre aceasta nu ne sunt cunoscute. Arhivele ZWZ/AK din regiunea Silezia nu s-au păstrat şi aproape toţi membrii conducerii comunei Oświęcim, care ar fi putut şti mai multe despre modalităţile de transmitere a acestor rapoarte, au fost arestați la sfârşitul anului 1942 şi, la scurt timp după aceea, împuşcaţi lângă Zidul Morţii din lagărul de la Auschwitz.

Primele informații despre situația din lagăr au fost trimise de Pilecki prin intermediul lui Aleksander Wielopolski, eliberat la sfârșitul anului 1940. Pe baza acestora, a fost pregătit la Varșovia un raport, trimis apoi prin curier la Stockholm și de acolo mai departe, la sediul guvernului polonez în exil la Londra. Acesta conținea date generale despre lagăr, o descriere a condițiilor de viață, a pedepselor și torturilor folosite de SS, alături de estimări, deși puțin precise, cu privire la numărul de deținuți uciși.

Citeste articolul integral AICI