Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani a transmis către Primăria Municipiului Pașcani documentația necesară pentru publicarea concursului de ocupare a funcției de manager, persoană fizică. Potrivit adresei oficiale, anunțul urmează să fie făcut public în data de 16 februarie 2026.
Ads
Demararea concursului, în baza dispoziției primarului
Procedura este inițiată în baza Dispoziției nr. 21/19.01.2026, emisă de primarul municipiului Pașcani, prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de manager al unității medicale.
Concursul se va desfășura conform prevederilor Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1520/22 decembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru afișare pe site-ul instituției, Consiliul de Administrație a înaintat următoarele materiale:
– Anunțul de concurs
– Bibliografia
– Temele-cadru
– Structura proiectului de management
Conform regulamentului, anunțul trebuie publicat cu cel puțin 30 de zile înainte de termenul-limită pentru depunerea dosarelor de înscriere.
Reprezentanții spitalului menționează că publicarea anunțului este stabilită pentru 16 februarie 2026, moment din care candidații interesați vor putea consulta condițiile complete și calendarul procedurii.
Mai multe citiți AICI
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

