O inițiativă cu totul aparte prinde contur în Pașcani, pe fondul nemulțumirilor tot mai vizibile ale cetățenilor față de modul în care este administrat municipiul. Fostul consilier local Sorin Olariu anunță lansarea unui proiect civic care își propune să scoată politica din ecuație și să aducă în prim-plan exclusiv vocea pășcănenilor.
Ads
Potrivit inițiatorului, demersul vizează înființarea unei asociații civice alcătuită din oameni simpli, dar și din persoane active în diverse domenii, care doresc să se implice direct în viața comunității, fără constrângeri de partid și fără directive venite „de sus”.
Sorin Olariu, mandat la ultimele alegeri consilier local pe listele PSD Pașcani după o perioadă petrecută în Partidul Micarea Populară, (PMP) spune că experiența politică l-a convins că administrația locală are nevoie de o alternativă reală, construită din afara structurilor clasice.
Cum motivează Olariu proiectul:
„Facem această asociație pentru pășcăneni tocmai pentru a fi independenți. Să putem cu adevărat lucra în folosul oamenilor din municipiu. În politică ai libertate de exprimare, dar limitată, cum am pățit eu spre exemplu la PSD. Nu m-am conformat, au încercat să mă dea afară.
Prin această asociație încerc să aduc oameni care nu mai vor politică, vor doar binele comunității. Și eventual o să fie cel puțin candidați la Consiliul Local, ca oameni simpli, nu politici. Dacă va fi cazul, e devreme să discutăm, ar putea exista și un candidat la primărie. Important este ca membrii asociației să susțină solicitările cetățenilor, rezultate din discuțiile directe cu oamenii. Fără politică, fără interese. Doar proiecte pentru comunitate.”
Trei întrebări pentru un referendum local
În paralel cu formarea asociației, Sorin Olariu a demarat și o campanie de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum local, care vizează trei subiecte majore.
Prima întrebare se referă la renunțarea municipiului la operatorul regional de apă:
„Vreți ca municipiul Pașcani să renunțe la Apa-Vital S.A., în calitate de operator/furnizor al serviciilor de apă și canalizare, și să iasă din ARACIS?”
A doua întrebare propusă este una extrem de sensibilă politic și vizează actualul edil:
„Sunteți de acord cu încetarea mandatului de Primar al Municipiului Pașcani al domnului Marius Pintilie, înainte de expirarea duratei normale a acestuia, prin referendum local?”
Cea de-a treia întrebare se referă la dizolvarea Consiliului Local:
„Sunteți de acord cu dizolvarea Consiliului Local al Municipiului Pașcani?”
Listele de semnături au început deja să circule, iar din săptămâna viitoare mai mulți voluntari urmează să se adreseze cetățenilor în zonele intens circulate pentru a discuta cu oamenii și a le prezenta inițiativa.
Olariu susține că această formă de implicare directă este singura care mai poate reda încrederea oamenilor în administrație:
„Cred că acesta este cel mai sănătos mod de a face lucrurile pentru Pașcani. Să plecăm de la ce vor oamenii, nu de la interese politice.”
Rămâne de văzut dacă inițiatorii vor reuși să strângă numărul necesar de semnături pentru declanșarea referendumului și, mai ales, dacă acest proiect civic va reuși să coaguleze suficient sprijin în rândul pășcănenilor pentru a produce o schimbare reală în viața municipalității.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani


