Controale în rândul taximetriștilor și șoferilor de transport alternativ, la Iași. Amenzi de peste 15.000 de lei
Polițiștii Biroului Rutier Iași au verificat 33 de autovehicule în cadrul unei acțiuni care a vizat legalitatea transportului de persoane în regim taxi, de închiriere și transport alternativ. În urma controalelor, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale.
Ads
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au desfășurat, pe 7 noiembrie 2026, o acțiune de verificare a transportului public de persoane în regim taxi, de închiriere și transport alternativ.
În cadrul controalelor efectuate în municipiul Iași, oamenii legii au verificat 33 de autovehicule și au realizat 26 de testări alcoolscopice.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, în urma acțiunii au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.123 de lei.
Totodată, polițiștii au reținut două permise de conducere și au retras șase certificate de înmatriculare.
Acțiunea a avut ca obiectiv verificarea respectării legislației în domeniul transportului public de persoane și creșterea siguranței rutiere.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

