În noaptea de 23 spre 24 decembrie, comunitatea din Hârtoape a fost zguduită de un incident tragic care a marcat profund viața localnicilor. Trei tineri, având vârste cuprinse între 17 respectiv 20 ani ani, au pătruns în casa unui bărbat numit Adrian Ignat, 47 ani, cu intenția de a-l agresa.
Ads.
Conform declarațiilor sătenilor, agresiunile anterioare nu erau o noutate pentru presupul criminal. În cursul altercației care a avut loc, bărbatul de 47 ani a folosit un cuțit pe care îl avea la îndemână și a început să lovească cu el prima persoană intrată în locuință, fiind vorba despre un tânăr de 17 ani. Loviturile de cuțit aplicate de Rareș Ignat i-au fost din păcate fatale victimei.
Se pare că după comiterea faptei, agresorul a părăsit locuința. Ceilalți doi tineri s-au panicat și au fugit de la fața locului. Unul dintre aceștia a sunat ulterior la numărul de urgență 112 pentru a alerta autoritățile despre crima comisă. La scurt timp după apel, un echipaj de poliție împreună cu specialiști din cadrul criminalisticii s-au prezentat pentru investigarea incidentului și au constatat decesul victimei.
Tinerii implicați sunt audiați de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași. Presupusul criminal a fost reținut și va fi prezentat instanței pentru săvârșirea infracțiunii de omor cel mai probabil. Victima a fost îngropată în cursul zilei de astăzi.
Comunitatea din Hârtoape rămâne șocată și îndoliată după acest eveniment nefericit. Lumea din zonă spune că de o perioadă de timp niște tineri provoacă scandaluri în sat, fiind și alte plângeri depuse în acest sens la poliție. De asemenea, oamenii spun că pe străzi circulă mașini cu viteză conduse de indivizi care cel mai probabil sunt și sub influența alcoolului.