Polițiștii din cadrul Secției nr.9 Poliție Hârlău au oprit ieri pentru control un ATV, care circula pe DN 28 B Scobinți, din județul Iași, condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Bivolari, județul Iași.
Ads.
„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate”, precizează polițiștii ieșeni.