STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » Principal » Curg medaliile pentru România la Campionatul European. Finală fără istoric 
pmp

Curg medaliile pentru România la Campionatul European. Finală fără istoric 

Sportivele Elena Zaharia şi Bianca Mei-Roşu au câştigat argintul continental în proba de dublu, duminică, la Campionatul European U21, desfăşurat la Bratislava.

În timp ce Elena a cucerit a treia medalie europeană la această ediţie, Bianca a spart gheaţa cu prima medalie cucerită la Campionatul European U21 – 2025. Cele două colege au avut un parcurs care le-a plasat pe a doua treaptă a podiumului continental, în Bratislava.

Ads.

Campioane în 2024, Elena Zaharia şi Bianca Mei-Roşu au abordat cu gândul la performanţă şi această ediţie, iar favoritele 4 s-au coordonat la masa de joc în victoriile contra perechilor: Adriana Illasova/Dominika Wiltschkova (Slovacia) 3-1 (11-6, 6-11, 11-6, 12-10), Maria Berzosa (Spania)/Lilou Massart (Belgia) 3-0 (11-6, 11-2, 11-6) şi Zuzanna Wielgos/Anna Brzyska (Polonia) 3-1 (8-11, 11-7, 11-9, 11-6).

În finala probei de dublu feminin, sportivele noastre n-au mai putut repeta prestaţiile de pe tablou, iar tricolorele au rămas cu medaliile de argint, după ce au cedat cu favoritele 3, Anna Hursey (Ţara Galilor)/Mia Griesel (Germania), scor 0-3 (7-11, 9-11, 4-11).

Medaliile câştigate până acum de sportivii români la Europenele U21:

Aur – Darius Movileanu/Elena Zaharia, la dublu mixt

Argint – Elena Zaharia/Bianca Mei-Roşu, la dublu feminin

Bronz – Ioana Sîngeorzan/Hana Arapovic (Croaţia), la dublu feminin; Iulian Chiriţa/Andrei Istrate, la dublu masculin; Ioana Sîngeorzan, la simplu feminin; Elena Zaharia, la simplu feminin

Citește mai multe pe Ziare.com Curg medaliile pentru România la Campionatul European. Finală fără istoric

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Peste 100 de intervenții ale polițiștilor ieșeni într-o zi. Amenzi de peste 172.000 de lei și 37 de infracțiuni constatate

Peste 100 de intervenții ale polițiștilor ieșeni într-o singură zi. Amenzi de peste 172.000 de ...