„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentală ale cetăţenilor”, a declarat Luca Niculescu, premierul României.
Este momentul care pune capăt celui mai lung blocaj politic din istoria României. Cu 280 de voturi, Guvernul Niculescu a trecut de Parlament şi a depus jurământul în faţa preşedintelui României.
„Este un guvern mixt reprezentat de Partidul Social Democrat căruia vreau să-i mulţumesc pentru că şi-a asumat responsabilitatea de a intra la guvernare într-o perioadă care într-adevăr nu este simplă„, a transmis Niculescu.
„Îl felicit pe Luca Niculescu că a reuşit în timpul ăsta scurt să facă un program, o echipă şi, foarte important, să obţină voturile majorităţii parlamentare. Înseamnă că are nişte abilităţi pe care ar trebui să le exerseze să le exercite din plin în perioada următoare”, l-a felicitat președintele Nicușor Dan.
Prima ședință de Guvern a Cabinetului Niculescu
Imediat după depunerea jurământului, membrii noului Executiv au ajuns la Palatul Victoria. Luca Niculescu a discutat mai bine de 20 de minute cu Ilie Bolojan. La finalul discuţiei, fostul premier a părăsit sediul Guvernului, iar cabinetul a avut prima şedinţă.
„Prioritatea, după cum am spus, este îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor. Avem câteva urgenţe pe care le cunoaştem cu toţii: rectificarea bugetară care va veni foarte curând, apoi avem de făcut bugetul pentru anul viitor, pregătirea pentru iarnă”, a declarat premierul.
Printre măsurile din programul de guvernare se numără menținerea cotei unice, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri din 2027 şi reducerea deficitului sub 3% din PIB până în 2030, dar şi o indexare prudentă a pensiilor. Însă noul premier nu exlude noi taxe anul viitor.
Noul premier nu exlude noi taxe anul viitor
Reporter: Vă puteţi lua acum un angajamentul că nu veţi introduce taxe noi?
Luca Niculescu: În momentul de faţă răspunsul este acelaşi. Vedem cum stăm cu cifrele fiscal-bugetare până la finalul anului, evident că nu este dorinţa nimănui de a introduce taxe noi şi vom face tot ce putem ca cei mai vulnerabili să fie protejaţi.
Printre liderii care l-au felicitat pe Luca Niculescu se află preşedinta Comisiei Europene Ursula von Leyen, președinta Parlamentului European Roberta Metsola, dar şi Maia Sandu.
Guvernul Niculescu a adoptat şi prima ordonanța de urgență care stabilește noua structură a Executivului. Vicepremierul Marian Neacșu va coordona aparatul de lucru al Guvernului, pe lângă funcția de ministru de Interne, și va avea o echipă proprie.
Structura noului Executiv
Noul Executiv introduce și doi miniștri delegați: Costinel Bogdan Dumitru, responsabil de digitalizare și inteligență artificială, și Sorin Gabriel Ionescu, responsabil de învățământul preuniversitar.
Totodată, Luca Niculescu a redat accesul jurnaliștilor în sala de ședințe și a renunțat să mai stea în capul mesei, o schimbare față de practica din mandatul lui Ilie Bolojan.