Paşcani, amintiri triste din Al Doilea Război Mondial (I)

Intrând în război, în iunie 1941, cu scopul de a elibera teritoriile ocupate, cu un an mai înainte, de către fosta URSS, România s-a angajat responsabil în acel conflict alături de Germania, împotriva agresorului din Răsărit, urmărind o cauză sfântă pentru naţiunea română şi anume: reîntregirea graniţelor şi refacerea demnităţii naţionale.

Evoluţia războiului a fost, la început (1941-1943), favorabilă statelor grupate în jurul Germaniei. Armatele acestora pătrunzând adânc pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, în urmărirea şi înfrângerea Armatei Roşii. Începând din acele an (1943) operaţiunile militare de pe frontul de Răsărit au căpătat o turnură defavorabilă Germaniei şi aliaţilor acesteia. Devenită, între timp, aliata Angliei şi Americii, Uniunea Sovietică a înregistrat succese în serie, armata acesteia ajungând la începutul anului 1944 şi pe teritoriul României, înaintând apoi în Ungaria, Cehoslovacia, şi Germania.

Pătrunzând pe teritoriul României, frontul de Răsărit s-a stabilizat, la începutul lunii aprilie 1944, pe un aliniament ce pornea de la vest de Rădăuţi, afecta Fălticenii, Paşcanii, trecea pe la nord de Târgu Frumos şi Podu Iloaie, continuând pe la nord de Iaşi până la Dubăsari, pe Nistru şi de aici până la Marea Neagră. Generalul rus, Nicolai Zamiatin, referindu-se la acest aliniament, arăta că „frontul trupelor sovietice, la aripa de sud formase, spre începutul operaţiilor de vară, un arc uriaş ce trecea pe linia Paşcani şi pe la nord de Iaşi în direcţia Dubăsari pe Nistru” (ap. „Lupta Moldovei”, 25 aug. 1945).

Ce a însemnat pentru România, dar mai ales pentru populaţia din Moldova, acest front, care s-a menţinut pe aliniamentul amintit aproximativ cinci luni, istoriografia nu a dezvăluit suficient. Consecinţele dezastruoase ale acelor evenimente au rămas încă în conul de umbră al necunoaşterii. De regulă, aşa-numitul Front Iaşi-Chişinău a fost evaluat ca un moment militar depăşit cu uşurinţă de către „faimoasa” Armată Roşie în ofensiva ei împotriva Germaniei hitleriste, precum şi ca un act „generos” de eliberare a popoarelor asuprite de nazism.

Dincolo de aspectele generale ale evoluţiei războiului, precum şi ale Frontului „Iaşi-Chişinău”, situaţia României devenise critică prin derularea luptelor în noile spaţii, care au cunoscut distrugerea cvasi-totală. Rezistenţa armatelor româno-germane a fost înverşunată, ceea ce a însemnat şi mari distrugeri. Sovieticii în dorinţa şi disperarea lor de a ieşi victorioşi, au bombardat fără milă satele şi oraşele din zona operaţiunilor militare, respectiv Moldova dintre Prut şi Carpaţi.

Cronicarul Grigore Ureche (1590-1647) constata la vremea sa că: poporul român se afla în calea tuturor răutăţilor. Parafrazându-l pe cronicar am putea spune despre Paşcani că s-a aflat în calea dezastrului, aşa cum au dovedit-o urmările celui de Al Doilea Război Mondial. Geo Bogza, în însemnările sale din anul 1945, intitulate: Pe urmele războiului din Moldova, consemna următoarele: „În Moldova se găseşte oraşul care stă cu mult în fruntea tuturor ca proporţii ale distrugerii. Paşcanii e ras de pe suprafaţa pământului” – conchide cunoscutul scriitor (ap. „Scânteia”, 27 martie 1945).

Stabilirea frontului de răsărit pe teritoriul României, respectiv în Moldova, a avut urmări dintre cele mai dureroase pentru populaţia din această parte a României. Nenorocirile pe care violenţa şi durata mare a confruntărilor militare le-au adus ţării, sunt apreciate ca inimaginabil de mari.

Evacuările au constituit una dintre marile încercări pentru populaţia din zona frontului, păşcănenii fiind dintre cei afectaţi direct. Unii dintre ei s-au refugiat din vreme, alţii, neputând să se despartă de gospodăriile lor, au rămas pe loc, evacuându-se numai sub presiunea evenimentelor militare, în ultima clipă.

Apropierea frontului de graniţele României a alertat autorităţile româneşti care au ordonat operaţiunea: Evacuarea, ceea ce a însemnat demontarea de unităţi industriale, şi împreună cu întregul inventar să ia calea „exilului”, precum şi instituţii cu averea şi personalul angajat. Deplasarea s-a făcut în direcţia sud, sud-vestul ţării, respectiv în Muntenia, Oltenia şi Banat. Atelierele CFR Paşcani, spre exemplu, au fost găzduite la Turnu Severin.

În condiţiile confruntării dure ale războiului, părăsirea locurilor natale devenise iminentă. Modul cum s-a derulat acea operaţiune a imprimat situaţiei un caracter dramatic, de unde şi o seamă de aspecte impresionante. Evacuările s-au făcut în mare grabă ca urmare a deplasării rapide a frontului spre interiorul Moldovei. La 23 martie 1944, din dispoziţia autorităţilor centrale guvernamentale au început evacuările şi în zona Paşcani. Situaţia devenise extrem de critică pentru populaţie. Administraţia locală, descumpănită, nu se mai preocupa de aprovizionarea cu cele necesare traiului. Aparatul de stat, înspăimântat şi el de evoluţia evenimentelor, era totalmente dezorganizat. O parte din personal se refugiase înainte de primirea dispoziţiilor de evacuare.

Documentele vremii au surprins imagini impresionante din care rezultă marile greutăţi cu care s-a confruntat Moldova în vara anului 1944. „Situaţia economică a Moldovei, începând cu martie 1944 şi până la (inclusiv) ofensiva sovietică din 20 august, s-a aflat în stare deplorabilă din cauza evacuărilor făcute întregii industrii, a mijloacelor de transport, precum şi a diverselor bunuri evacuate, cât şi din cauza evacuărilor a unei mari părţi a populaţiei orăşeneşti în special. De asemenea, din cauza marilor distrugeri făcute de bobmbardamente…” (Arh. C.C. al PCR, Fond, 1,ds. Nr. 237).

În cazul Paşcanilor, prioritate în derularea evacuărilor au avut Atelierele CFR. S-au luat măsuri de studiu şi pregătire din vreme, dat fiind importanţa acestei unităţi, cât şi dificultăţile previzibile ale operaţiunilor de dislocare şi transport în altă parte. În cele din urmă, după atente deliberări, au fost demontate maşinile şi utilajele, apoi încărcate în vagoane, luând calea către Turnu Severin, noua lor destinaţie. Odată cu evacuarea Atelierelor, au plecat şi muncitori, ingineri şi alţi salariaţi, ce trebuiau să însoţească şi să repună în funcţiune întreprinderea la noua destinaţie.

În data de 10 aprilie 1944, Comandamentul Corpului IV al Armatei Române a ordonat evacuarea populaţiei, aflată în localităţile de pe aliniamentul general: Târgu Neamţ – Paşcani – Târgu Frumos – Iaşi. De regulă se dădeau termene pentru părăsirea localităţii de numai câteva ore, ceea ce făcea drama şi mai cumplită.

Privitor la atitudinea unor cetăţeni, nu puţini, faţă de ordinele de evacuare, am reţinut explicaţia cuprinsă într-un raport al Prefecturii Baia, datat 23 iunie 1944, în care se menţionează următoarele: „Majoritatea refugiaţilor sunt din satele de dinaintea liniei de luptă, rămase la inamic, şi care din dragoste de pământ, vite, gospodărie nu au voit să se refugieze decât sub pericolul iminent al inamicului şi în ultimul moment. Toţi s-au dislocat în pripă – se arată în raport – şi-au lut cu ei ceea ce au mai putut: căruţe, animale, puţină hrană şi lucruri casnice, alţii numai puţine merinde şi haine în spate, alţii fără nimic şi desculţi; unii şi-au luat copiii, iar altora le-au rămas o parte din copii la ruşi…”. (Va urma)

Prof. univ. dr. Constantin Cloşcă este istoric şi publicist

Sursa: ziaruldeiasi.ro