Acasă » Administratie » Primăria Pașcani renunță în acest an la amenajarea terenurilor de sport. Noi promisiuni pentru cei din suburbii
pmp

Primăria Pașcani renunță în acest an la amenajarea terenurilor de sport. Noi promisiuni pentru cei din suburbii

Investițiile promise de primarul Marius Pintilie în anii trecuți nu vor fi puse în aplicare nici în acest an. Asta deoarece, spune edilul șef, nu sunt bani îndeajuns pentru ele. Spre exemplu, patru terenuri de sport cu spații de joacă aferente din oraș, promise în trecut, nu au fost bugetate cu suma necesară. Astfel că ele nu se vor realiza.

Ads. 

Marius Pintilie a spus că există documentația necesară întocmită pentru a fi scoase la licitație dar sunt nevoiți să facă compromisuri pentru a finaliza cel mult unul.

„Referitor la cele trei – patru terenuri de sport pe care vrem să le facem în oraș pot spune că avem documentația pregătită. Din păcate, dat fiind restricțiile financiare, începem doar cu unul în acest an. Nu știm care deocamdată. Noi am vrea să le facem pe toate patru, avem documentații să le scoatem la licitație numai că asta este situația. Acesta este compromisul pe care trebuie să-l facem”, a spus primarul la dezbaterea Bugetului și a Listei de investiții pe anul 2025.

Actuala conducere a mai declarat că are în vedere să reabiliteze și să modernizeze și terenurile de sport școlare din suburbii.

„Este foarte important dacă am reuși să facem și aceste terenuri în suburbii, în cartiere, pentru că copiii de acolo chiar nu au niciun fel de variantă. Dacă cei care sunt în zona de urban, zona de blocuri, mai au acces la un teren pe la o școală, pentru cei din suburbii indiferent de vârstă nu au niciun fel de variantă. Este foarte greu să vină cu autobuzul în Pașcani și să se joace pe aici”, a mai spus Pintilie.

Când anume vor fi realizate? Este o întrebare a cărui răspuns nu se știe, deocamdată planurile fiind trecute pe segmentul de alte promisiuni.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Vezi și

Consilierul primarului Pintilie a trecut pe funcția de administrator public

Consilierul primarului Marius Pintilie, Alexandru Dandu a fost numit administratorul public al primăriei în urma ...