Economiștii avertizează cu privire la riscurile care se pot abate asupra economiei, dacă țara va fi retrogradată de agențiile de rating la categoria „junk”.
România riscă să fie aruncată din nou în categoria „junk”, iar semnalul de alarmă venit din partea analiștilor financiari este unul extrem de dur. Adrian Codîrlașu, președintele CFA România, avertizează că o eventuală retrogradare a ratingului de țară de către S&P ar putea declanșa o criză financiară severă și ar adânci recesiunea, într-un scenariu care amintește periculos de anul 2008.
„Am mai avut România în categoria junk în 2008 și acela a fost începutul crizei financiare din România. A fost retrogradată atunci tot de S&P”, a declarat analistul la Euronews, evocând una dintre cele mai dificile perioade economice traversate de țară.
Potrivit evaluării S&P, există trei mari pericole care pot împinge România spre această categorie considerată toxică pentru investitori: blocarea reformelor necesare reducerii deficitului bugetar, incapacitatea de a atrage fondurile europene și șocurile externe, precum tensiunile din Iran și creșterea continuă a prețului petrolului.
În plan intern, cea mai mare amenințare rămâne instabilitatea politică
Paradoxal, spune Codîrlașu, actualul blocaj politic oferă momentan o formă de protecție economică, deoarece menține în vigoare un buget cu cheltuieli strict controlate.
Problemele ar putea începe însă odată cu instalarea unui nou Guvern dispus să relaxeze disciplina fiscală.
„Riscul îl văd în caz că din acest scandal politic rezultă un Guvern care dă drumul din nou la cheltuieli și iarăși crește deficitul bugetar.
În cazul acela, riscul e foarte mare să intrăm în categoria junk”, a avertizat președintele CFA România.
O eventuală retrogradare ar lovi direct în costurile de finanțare ale României, în încrederea investitorilor și în stabilitatea economică, într-un moment deja tensionat pentru economie și pentru mediul politic.
Sursa: Cotidianul.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

