Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
O boală relativ nouă face ravagii la Iaşi şi în România. Totul a început după ce, în anul 2005, doi psihiatri ucraineni au început să îşi pună întrebări despre modul în care femeile plecate la muncă în străinătate, mai ales cele care ajung în Italia, sunt afectate. Distanţa de casă, dorul de cei dragi, stresul prelungit, timpul liber, care de cele mai multe ori este extrem de limitat, precum şi comportamentul de cele mai multe ori neadecvat al străinilor a dus în timp la dezvoltarea unor afecţiuni psihice, pe care aceştia le-au numit, într-un mod mai elegant, „Sindromul Italia“. Diagnosticul pus acolo s-a extins apoi în tot Estul. Iar în România, în zona Moldovei, dar şi în Iaşi, cu atât mai mult. Numai anul trecut, din cele 3.000 de femei internate la Institutul de Psihiatrie „Socola“, aproximativ 150 au revenit în ţară cu diferite afecţiuni psihice declanşate la mii de kilometri depărtare de casă. Avem deja de-a face cu o boală ce ia amploare de la an la an: Sindromul Italia. „Ziarul de Iaşi“ a discutat cu medici, dar şi cu paciente. Mărturiile acestora sunt cutremurătoare.
Medicii psihiatri ieşeni, care au tratat la Institutul „Socola“ numai anul trecut circa 150 de femei ce par a suferi de aşa-numitul „Sindrom Italia“, spun că, la început, femeile resimt o stare depresivă, fără chef de viaţă şi fără energie, o scădere involuntară a greutăţii, au probleme cu somnul sau prezintă manfiestări anxioase, „stau ca pe ghimpi“, fiind neliniştite fără un motiv anume. „Mai exact, (Sindromul Italia, n.r.) este numele unei depresii sociale cu un izvor de cumuli sociali, cu impact puternic asupra persoanelor fragile din punct de vedere emoţional, mai precis femeile plecate în străinătate, din cauza nesiguranţei, din cauza faptului că nu cunosc limba sau în ce familie vor ajunge. Mediul stresant la locul de muncă, turele de noapte continue, timpul liber care este limitat, de multe ori o singură zi pe săptămână, distanţa şi dorul de casă, toate fragilizează emoţional pacienta, ceea ce face să se instaleze un declin psihic în cel mai scurt timp“, explică medicul Cozmin Mihai, medic specialist psihiatru.
24 ore din 24, fără pauză, la căpătâiul italienilor
„Nu am ştiut de Paşti, nu am ştiut de Crăciun, nu am ştiut de nimic… Iar pe italieni nu îi interesează cum eşti, dacă mai poţi; atâta timp cât poţi, ei trag de tine“, povesteşte Maria, o femeie de aproximativ 40 de ani, care acum pare resemnată. „Iadul“ ei a început acum nouă ani, atunci când a plecat în Italia pentru a-şi putea ajuta copiii să termine liceul şi să îi vadă cu studiile finalizate. A ajuns la 70 de kilometri de Roma, pe un vârf de munte, într-o pădure unde trăiau trei persoane de care trebuia să aibă grijă. O bătrână imobilizată la pat, soţul ei care suferea de Alzheimer şi fiul lor, un bărbat îmbrăcat în carne vie de la genunchi în jos după ce a fost ars. Bărbat în toată firea care noaptea urla de durere şi care ţinea o întreagă casă trează. Maria era cea care îi îngrijea pe toţi, fără să aibă vreo zi liberă, în care să se poată retrage undeva cu gândurile ei. De aceea, îi numeşte fără compasiune „baba“ şi „moşneagul“, a căror fată era aşa-zisa „patroană“, o femeie care venea o dată la câteva zile ca să aducă cele necesare, şi care niciodată nu a întrebat-o pe Maria dacă mai poate sau dacă ar vrea o zi liberă. Astfel, a ajuns să lucreze robotic, 24 de ore din 24, iar nopţile să fie lipsite de orice urmă de somn. „Nu puteam să închid un ochi, nici pe pat nu puteam sta. Beam cafea, fumam foarte mult, iar când trebuia să fac treabă ziua, tremuram toată. Acum nu îmi pot închipui cum am rezistat atât“, îşi reaminteşte femeia.
Mai multe pe www.ziaruldeiasi.ro
