Acasă » REGIONAL » Harlau » Șofer prins băut la volan în Cotnari. Alcoolemie de 0,51 mg/l la testarea cu etilotestul
pmp

Șofer prins băut la volan în Cotnari. Alcoolemie de 0,51 mg/l la testarea cu etilotestul

Șofer de 60 de ani, prins băut la volan în Cotnari. Dosar penal după un rezultat de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ads

Un bărbat în vârstă de 60 de ani este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând un autoturism sub influența alcoolului, pe raza comunei Cotnari.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Iași, incidentul a avut loc la data de 26 iunie, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au oprit pentru control un autoturism care circula prin comuna Cotnari.

La volan a fost identificat un bărbat de 60 de ani. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, oamenii legii au procedat la testarea cu aparatul alcooltest.

Rezultatul a indicat o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care impune continuarea cercetărilor în cadrul unui dosar penal.

Șoferul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și dispunerea măsurilor legale.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Accident pe DN 24C, în Popricani: un microbuz școlar cu 14 copii a fost lovit de un autoturism

Un accident rutier s-a produs pe DN 24C, în comuna Popricani, județul Iași, după ce ...