Aproape 100 de unităţi de învăţământ au fost construite sau reabilitate cu fonduri europene în regiunea de nord-est. Este vorba despre două proiecte gestionate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), finanţarea fiind asigurată prin intermediul Programului Operaţional Regional (POR). În cadrul proiectelor au fost cuprinse unităţi (grădiniţe şi şcoli) din toate cele şase judeţe ale regiunii. Potrivit MEC, lucrările la toate şcolile incluse în proiect au fost finalizate, iar, în cazul grădiniţelor, mai sunt în execuţie câteva zeci de unităţi. Toate grădiniţele amenajate sunt construcţii noi, în timp ce, în cazul şcolilor, jumătate sunt clădiri noi, iar cealaltă jumătate reprezintă construcţii existente care sunt modernizate. Amănunte despre toate obiectivele, precum şi lista localităţilor cu unităţi de învăţământ noi, la cheie, în exclusivitate, în rândurile de mai jos.
Unul dintre obiectivele celor două proiecte vizează creşterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, prin îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie şi dotarea unităţilor pentru asigurarea unui proces educaţional la standarde europene. Toate şcolile şi grădiniţele sunt prevăzute, cu câteva excepţii, în mediul rural.
Proiectele au o valoare de peste 200 milioane lei
Cele două proiecte ale MEC au primit finanţarea europeană în decembrie 2018. Valoarea totală ajunge la 214 milioane lei, cu o valoare totală eligibilă de 183 milioane lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 155 milioane lei. Potrivit fişelor de proiect puse la dispoziţie de către Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), programul MEC prevede amenajarea a 62 de grădiniţe şi 30 de şcoli.
„Dintre cele 62 de grădiniţe cuprinse în proiect au fost finalizate lucrările la 31 de grădiniţe, restul fiind în execuţie. Toate şcolile din cadrul proiectului au fost finalizate”, se arată într-un răspuns al MEC pentru „Ziarul de Iaşi”.
Conform sursei citate, toate clădirile aferente grădiniţelor sunt construcţii noi, în timp ce, în cazul şcolilor, 16 sunt clădiri noi, iar alte 15 sunt unităţi de învăţământ care au beneficiat de reabilitări sau consolidări.
„În cazul grădiniţelor, au fost folosite proiecte tip, cu 2, 3 şi 4 săli de grupă, în funcţie de necesităţi, care au fost adaptate la teren, pentru fiecare locaţie. Prin proiect se realizează şi dotarea cu mobilier a sălilor de grupă (dulapuri, mese, scaune), precum şi a cabinetelor medicale (dulapuri, paturi, birouri)”, au mai precizat oficialii MEC.

Beneficiarii direcţi: peste 21.000 de preşcolari şi elevi
Dintre cele 62 de grădiniţe, cele mai multe sunt construite în Suceava (17), judeţ urmat de Bacău (14), Vaslui (10), Botoşani (8), Iaşi (8) şi Neamţ (5).
În cazul şcolilor, cele mai multe intervenţii sunt în Vaslui(13), judeţ urmat de Suceava (6), Botoşani (4), Iaşi (4), Neamţ (2) şi Bacău (1).
„Obiectivul general îl reprezintă creşterea gradului de participare a populaţiei şcolare la un sistem educaţional de înaltă performanţă, care să asigure resursele umane necesare unei dezvoltări socio-economice durabile”, se precizează în fişele de proiect.
Beneficiarii direcţi sunt 17.710 de elevi (8.962 fete şi 8.748 băieţi) şi 3.616 de preşcolari (1.931 fete şi 1.685 băieţi. O altă categorie este reprezentată de cadrele didactice care beneficiază de o infrastructură educaţională modernă necesară pentru desfăşurarea unui proces educaţional de calitate.
„Un alt beneficiar direct: unităţile de învăţământ – prin creşterea prestigiului în comunitate, reducerea cheltuielilor de întreţinere datorită consumului scăzut de energie, trecerea la o clasă energetică superioară a clădirilor grădiniţei”, se mai arată în fişele de proiect.

Lista comunelor unde au fost construite cele 30 de şcoli
În cazul judeţului Vaslui, acolo unde au fost construite cele mai multe şcoli, comunele alese de MEC au fost: Albeşti, Bălteni, Bogdana, Bogdăniţa, Creteşti, Deleşti, Dragomireşti, Pădureni, Poieneşti, Ştefan cel Mare, Suluţea, Văleni şi Zorleni. În Suceava, şcolile au fost amenajate pe raza comunelor Bilca, Bogdăneşti, Preuteşti, Putna, Slatina şi Valea Moldovei. În cazul Iaşului, este vorba despre comunele Bârnova, Comarna, Lespezi şi Miroslava, în timp ce la Botoşani de Dobârceni şi Frumuşica, la Neamţ de Bicaz-Chei şi Secuieni, iar la Bacău de Săuceşti. Cu câteva excepţii, toate şcolile construite se adresează claselor I – VIII.

Lista comunelor prinse în proiectul celor 62 de grădiniţe
Singurele oraşe prinse în programul de construire de grădiniţe se află în judeţele Suceava (Fălticeni, Suceava, Cajvana şi Salcea), Bacău (Moineşti) şi Botoşani (Dorohoi).
În ceea ce priveşte comunele incluse în proiect, cele mai multe sunt din Suceava: Cornu Luncii, Dolheşti, Fântânele, Forăşti, Grameşti, Hârtop, Iacobeni, Malini, Moara, Pătrăuţi, Şerbăuţi, Slatina şi Stroieşti.
La Vaslui este vorba despre Berezeni, Bogdăneşti, Hoceni, Iana, Lipovăţ, Perieni, Rebricea, Ştefan cel Mare şi Suleţea, iar în judeţul Bacău despre Blăgeşti, Corbasca, Dofteana, Horgeşti, Odobeşti, Onceşti, Palanca, Racova, Săuceşti, Secuieni, Tătărăşti, Urecheşti şi Vultureni.
Nu în ultimul rând, grădiniţe au fost construite şi în judeţele Iaşi (Belceşti, Comarna, Drăguşeni, Dumeşti, Popeşti, Ruginoasa, Ţibana şi Ungheni), Botoşani (Băluşeni, Broscăuţi, Cândeşti, Cristineşti, Gorbăneşti, Hudeşti şi Mihai Eminescu) şi Neamţ (Borleşti, Oniceni, Poienari, Ţibucani şi Urecheni).
Citește mai multe pe www.Ziaruldeiasi.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
